STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Energie & Utilitati & Infrastructura, EUROPA

Compania petrolieră Rosneft ar putea detrona gigantul Gazprom

Cele două mari companii de energie din Rusia, Gazprom şi Rosneft, sunt în pragul unui schimb istoric de poziţie, care ar putea destabiliza balanţa puterii în cadrul Kremlinului, scrie Bloomberg, citat de Mediafax.

rosneftGazprom, cel mai mare producător de gaze naturale, valorează cu doar 2,6 miliarde mai mult decât Rosneft, cea mai mare companie petrolieră din Rusia. Diferenţa dintre cele două companii s-a diminuat dramatic faţă de 2008, când era de peste 250 de miliarde de dolari. Analiştii avertizează că dacă Gazprom va rămâne pe acelaşi trend descendent şi valoarea de piaţă a companiei va continua să scadă, diferenţa de 2,6 miliarde va dispărea de tot.

”Rosneft ar putea ajunge din urmă Gazprom ca valoare de piaţă anul acesta”, a spus Andrey Polischuk, un analist de la Raiffeisen Bank din Moscova. Exportatorul rus de gaze naturale se luptă cu o competiţie crescută şi cu cele mai scăzute preţuri din ultimii 10 ani pe principalele pieţe europene, dar şi cu proiecte începute pentru noi gazoducte, care valorează miliarde de dolari, a adăugat Polischuk.

De la venirea la putere a preşedintelui rus Vladimir Putin în 1999, el a folosit gazul şi petrolul ca principale unelte pentru reconstrucţia ţării după prăbuşirea din anii ’90. În acest proces, companiile de energie de stat Gazprom şi Rosneft au ajuns în centrul economiei şi al sistemului politic din Rusia.

Taxele şi impozitele plătite de cei doi mari contribuabili reprezintă aproape 30% din bugetul Rusiei, conform Bloomberg. În fiecare an cei doi giganţi din energie cheltuei miliarde de dolari pe conducte, porturi, transport, foraje şi alte servicii care propulsează industria din Rusia.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.