Comisia schimbă regulile în agricultură: Plățile directe vor fi plafonate la 100.000 euro pe fermă

19 iunie 2018 07:00

Autor: Razvan Diaconu – Cursdeguvernare.ro

Comisia Europeană a prezentat principiile Politicii Agricole Comune (PAC) în viitorul exercițiu bugetar (2021 – 2027). Potrivit acestora, banii vor fi distribuiți cu precădere către fermele mici și medii – plățile directe pe hectar vor fi mai mari în cazul acestora și vor fi plafonate la 100.000 de euro pe fermă.

Bugetul alocat viitoarei PAC este de 365 de miliarde euro, cea mai importantă componentă fiind reprezentată de plățile directe.

1. Comisia dorește mai multă echitate în direcționarea sprijinului și de aceea a stabilit că prioritate vor avea fermele mici și medii, și tinerii fermieri.

Noile principii:

  • Plățile directe către fermieri vor fi reduse începând de la 60 000 euro și plafonate pentru plăți peste 100 000 euro pe fermă. Se vor lua în considerare în totalitate și costurile cu forța de muncă.
  • Fermele mici și medii vor primi un sprijin mai mare pe hectar.
  • Țările vor trebui să rezerve cel puțin 2 % din alocarea lor destinată plăților directe pentru a-i sprijini pe tinerii fermieri la instalare. Acest sprijin va fi completat prin sprijin financiar pentru dezvoltarea rurală și diferite măsuri de facilitare a accesului la terenuri și la transferul acestora.

2. De asemenea, Comisia dorește legarea mai strânsă a sumelor acordate de aplicarea unor practici favorabile mediului și climei:

  • Plățile directe vor fi condiționate de cerințe mai stricte privind mediul și clima.
  • Fiecare stat membru va trebui să pună la dispoziție scheme ecologice prin care să îi sprijine pe fermieri să facă mai mult decât impun cerințele obligatorii și care să fie finanțate cu o parte din alocările lor naționale destinate plăților directe.
  • O proporție de cel puțin 30 % din fiecare alocare națională pentru dezvoltarea rurală va fi dedicată măsurilor legate de mediu și climă.
  • Se preconizează că 40 % din bugetul general al PAC va contribui la acțiuni climatice.
  • Pe lângă posibilitatea de a transfera 15 % între piloni, statele membre vor dispune și de posibilitatea de a transfera încă 15 % de la pilonul 1 la pilonul 2 pentru cheltuieli cu măsurile legate de climă și mediu (fără cofinanțare națională).

3. Stimularea inovării:

  • Rezervarea unui buget de 10 miliarde EUR din programul de cercetare al UE Orizont Europa pentru proiecte de cercetare și inovare în sectoarele alimentar, agricol, al dezvoltării rurale și al bioeconomiei;
  • Încurajarea statelor membre să utilizeze volume mari de date și tehnologii noi pentru controale și monitorizare (de exemplu, verificarea dimensiunilor fermelor pentru cererile de plăți directe cu ajutorul datelor satelitare), diminuându-se astfel semnificativ necesitatea de a aplica controale la fața locului;I
  • intensificarea digitalizării vieții rurale, de exemplu prin extinderea accesului la banda largă în regiunile rurale, ameliorându-se în acest fel calitatea vieții în zonele respective și contribuindu-se și mai mult la competitivitatea producției agricole europene.

Citeste continuarea articolului pe cursdeguvernare.ro

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.