STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, Finante & Servicii Profesionale, Buget & Finantare Deficit, Politica Monetara & Inflatia

Comisia Europeană: În România, inflația va crește, iar deficitul bugetar va ajunge la 3,5% din PIB

Inflația din România este așteptată să crească, deficitul bugetar se va adânci din cauza tăierilor de taxe și măririi cheltuielilor publice, iar proiectul legii salarizării reprezintă un risc semnificativ pentru estimările fiscale, se arată în prognoza economică de primăvară a Comisiei Europene, conform Mediafax.

Potrivit prognozei Comisiei Europene (CE) publicate joi, creșterea PIB-ului real este așteptată să rămână puternică, pe fondul relaxării fiscale și a creșterii salariilor, iar șomajul a scăzut semnificativ în 2016 și este aștepat să rămână la un nivel scăzut în 2017 și 2018.

Actualul deficit guvernamental este așteptat să continue să se deterioreze din cauza cererii interne puternice și a creșterii importului. În 2017, deficitul guvernamental general este estimat să ajungă la 3,5% din PIB, iar în 2018 este așteptat să ajungă la 3,7% din PIB.

Ca o consecință a relaxării fiscale, deficitul structural guvernamental este prognozat să crească de la aproape jumătate de procent din PIB în 2015 la 2,5% în 2016 și la 4% în 2018. În ciuda creșterii puternice a PIB-ului, rata datoriei din PIB este prognozată să crească de la 38% în 2015 la 40,9% în 2018.

Proiectul legii salarizării unitare reprezintă un risc semnificativ asupra prognozei fiscale, cu un posibil impact asupra balanței deficitului guvernamental de până la -2% din PIB în 2018. Forma finală a legii salarizării și programul nu erau cunoscute la finalul realizării prognozei Comisiei Europene. PSD a publicat proiectul legii salarizării unitare pe 10 aprilie.

CE susține că inflația ar urma să crească treptat și să reintre în normele stabilite de Banca Națională (2,5% ± 1 punct procentual), generată de cererea internă intensă, majorări de salarii și stimuli fiscali adiționali. Inflația medie anuală este prognozată să ajungă la 1,1% în 2017 și să crească la 3% în 2018.

Principalul risc al perspectivei menționate este reprezentat de posibilitatea altor stimuli fiscali, care ar putea sprijini cererea internă pe termen scurt, dar cu costul sustenabilității finanțelor publice. Întârzierea sau absența reformelor structurale pentru sprijinirea beneficiilor competiției ar putea avea un efect negativ asupra creșterii exporturilor și, astfel, să afecteze balanța externă.

Programul fiscal pentru anul 2017 al României este așteptat să continue să sprijine cererea internă, dar creșterea este prognozată să încetinească – efect trazitoriu al impulsului fiscal epuizat. Astfel, cererea este așteptată să fie generată de consum și să fie impulsionată de tăierile de taxe și de creșterea salariilor în sectorul public și a pensiilor. Investițiile sunt prognozate să aibă o contribuție minoră asupra creșterii, în contextul în care implementarea proiectelor din fondurile Uniunii Europene crește treptat.

Creșterea exportului este prognozată să rămână moderată, în linie cu creșterea PIB, din cauza reducerii competiției pe fondul creșterii salariilor în fața câștigurilor productivității.

Numărul total al angajaților este așteptat să crească într-un ritm moderat în 2017 și 2018, în timp ce rata șomajului este prognozată să scadă în continuare. Rata șomajului a scăzut la un nivel istoric în 2016.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.