STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, EUROPA

Comisia Europeană a respins raportul FMI privind erorile de gestionare a crizei din Grecia

Comisia Europeană a respins raportul intern al FMI referitor la erorile grave în gestionarea crizei din Grecia, declarându-se în dezacord total faţă de multe din concluziile documentului. Raportul FMI susţine în special că restructurarea datoriei Greciei, din primăvarea anului 2012, ar fi trebuit să aibă loc în 2010.

Sursa: www.guardian.co.uk
Sursa: www.guardian.co.uk

„Suntem în dezacord fundamental” cu această poziţie, a declarat Simon O’Connor, purtător de cuvânt al CE. El a arătat că raportul FMI „nu ţine cont de interconectarea ţărilor din zona euro” şi că criza din Grecia a fost o situaţie dificilă, fără precedent.

„O restructurare a datoriei ar fi implicat riscul contagiunii sistemice dacă ar fi avut loc în acel moment”, a explicat O’Connor, subliniind faptul că toţi partenerii din troică, respectiv CE, Banca Centrală Europeană (BCE) şi FMI au avut aceeaşi opinie la momentul respectiv.

În raportul publicat miercuri FMI şi-a făcut mea culpa, potrivit AFP, admiţând că primul plan de salvare a Greciei, din 2010, s-a soldat cu eşecuri notabile, în special din cauza dezacordurilor cu partenerii europeni din troică.

Raportul „regretă absenţa diviziunii clare a muncii” în troică şi reproşează europenilor lipsa de experienţă şi a competenţelor în privinţa programului de ajutor destinat Greciei, legate de condiţiile prea stricte în domeniul bugetului şi reformelor structurale.

O’Connor a apărat Comisia şi în această privinţă. „Suntem în dezacord fundamental cu ideea potrivit căreia nu au fost făcute eforturi de identificare a reformelor structurale care favorizează creşterea”, a spus purtătorul de cuvânt, adăugând că CE a fost „o forţă motoare importantă” în acest domeniu. „Troica nu exista acum trei ani, a pornit de la zero”, a explicat O’Connor. El a arătat că faptul că un membru al zonei euro a fost în pericol de incapacitate de plată a fost fără precedent, iar uniunea monetară nu avea un mecanism de salvare precum MES.

O’Connor a mai spus că raportul a fost realizat de economişti ai FMI dar „nu reflectă viziunea oficială” a instituţiei, cu care Comisia Europeană are o relaţie „foarte bună şi constructivă”.

Comisia Europeană va publica propriul raport referitor la colaborarea cu partenerii săi.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.