STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, Energie & Utilitati & Infrastructura, Politica Energetica

CN Cernavoda va achizitiona uraniu din Canada

Centrala-Nucleara-CernavodaCentrala de la Cernavoda are un nou furnizor de uraniu, Cameco Inc. din Canada, dupa ce CN Uraniu a pierdut licitatia.

Nuclearelectrica (SNN), administratorul centralei de la Cernavoda, a anuntat ca va cumpara uraniu de la orice furnizor care ofera un pret avantajos, in conditiile in care SNN a rupt contractul cu Compania Nationala a Uraniului (CNU) pe 29 decembrie 2015. Licitatia a fost castigata de canadienii de la Cameco Inc. Potrivit directorului Nuclearelectrica, Daniela Lulache, pretul oferit de canadieni este mai bun decat al CNU.

Camenco Inc. este cel mai mare producator de uraniu din lume, listat la bursa, avand o productie anuala ce reprezinta 15% din totalul mondial. Compania detine mai multe mine de uraniu in America de Nord si Kazakhstan. In 2002, Camenco Inc a fost privatizata, iar in prezent are un actionar foarte diversificat, majoritatea fiind detinuta de mai multe fonduri de investitii din SUA. Camenco Inc. realizeaza venituri anuale de 2,4 miliarde de dolari.

„Noi acum importam uraniu. Sensul economic este unul foarte simplu. (…) Daca un alt producator de uraniu ne va oferi niste conditii mai avantajoase, noi vom cumpara de la acel producator (…) Pentru mine este importanta siguranta in aprovizionare. (…) Atata timp cat astazi acest producator (Compania Nationala a Uraniului, n.r.) nu poate sa fie competitiv…”, a afirmat Lulache, in presa online.

CNU este singurul furnizor din Romania de pulbere sinterizabila de dioxid de uranium (UO2), care constituie materia prima pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar functionarii centralei de la Cernavoda.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.