Cluj: Fondul Risky Business investește 70.000 de euro pentru casa de marcat virtuală Ebriza

29 martie 2017 09:00

Fondul de accelerare Risky Business, alături de Marcelus Suciu, fondatorul Marty Restaurants şi investitor al fondului, a anunţat prima investiţie alocată unui startup românesc, în valoare de 70.000 de euro, pentru dezvoltarea casei de marcat virtuale Ebriza, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat al Risky Business transmis, joi, Ebriza reduce semnificativ efortul și costul de operare al cafenelelor, restaurantelor, al micilor magazine sau al comercianților la început de drum, care nu au nevoie să investeasca în soluții scumpe de gestiune și casă de marcat.

”Fondul de accelerare clujean Risky Business, alături de Marcelus Suciu, fondatorul Marty Restaurants şi investitor al fondului, anunţă prima investiţie alocată unui start-up românesc, în valoare de 70.000 de euro, pentru dezvoltarea casei de marcat virtuale Ebriza. Suma astfel alocată ridică evaluarea start-up-ului Ebriza la jumătate de milion de euro. Cu banii investiti, Ebriza urmează să devină mai mult decat un soft de casă de marcat, prin integrări cu alte soluții utilizate de comercianți. Ebriza reduce semnificativ efortul și costul de operare al cafenelelor, restaurantelor, al micilor magazine sau al comercianților la început de drum, care nu au nevoie să investeasca în soluții scumpe de gestiune și casă de marcat”, se arată în documentul citat.

Deja testată în câteva locații din Cluj-Napoca, București și Constanța, Ebriza se accesează imediat și gratuit, comerciantul plătind doar un abonament lunar accesibil, în funcție de nivelul de utilizare.

“Cheia dezvoltării Ebriza este integrarea cu diverse sisteme de livrări, furnizori sau contabilitate existente în piață, experiența facilă a utilizatorului și acces de pe orice tip de platformă în timp real. Pe asta ne vom concentra eforturile în următoarea perioadă”, a afirmat Alexandru Mareş, co-fondator Ebriza.

În același timp, Ebriza facilitează accesul comercianților la imprimante fiscale wireless, perfect integrate cu soluţia lor, comerciantul operând astfel simplu, cu o tabletă și o imprimantă, în acord cu toate normele în vigoare.

Marcelus Suciu, co-finanţator, alături de Risky Business, în proiectul Ebriza, susţine că a ales să sprijine casa de marcat virtuală, convins de eficienţa testată în unele dintre propriile restaurante.

“Nu aş fi investit dacă nu am fi testat soluţia pe propriul business. În felul acesta am înţeles cum va arăta viitorul caselor de marcat în România, şi este unul care merită sprijinit şi promovat 100%”, a explicat fondatorul Marty Restaurants.

Ebriza.com este o casă de marcat virtuală, software as a service, compatibilă cu orice device şi accesibilă imediat, fără costuri de instalare.

Risky Business este un fond de accelerare privat, pornit la Cluj – Napoca în ianuarie 2017, ce reuneşte peste 30 dintre cei mai proeminenţi antreprenori şi investitori din Transilvania. Risky Business este primul program de accelerare din România care investeşte în startup-urile selectate, având la dispoziţie 250.000 de euro pentru primul an de activitate. Fondul investeşte circa 20.000 de euro per startup, cu co-investiţie de până la 100.000 de euro din partea investitorilor săi.

Proiectele care pot primi finanțare au fost depuse până în 15 februarie 2017.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.