STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Energie & Utilitati & Infrastructura

CFR SA în primul semestru: venituri în creștere cu 3,5% și profit operațional în creștere cu 36%

Reprezentanţii CFR SA au anunțat miercuri că veniturile companiei au crescut cu 3,5% în primul semestru, la 1,16 miliarde lei, iar profitul EBITDA s-a majorat cu 36% , la 178,5 milioane lei, deși traficul pe reţea a înregistrat o scădere de circa 5% în acestă perioadă.

Sursă: www.mediafax.ro
Sursă: www.mediafax.ro

„Există o îmbunătăţire a rezultatelor operaţionale, în condiţiile în care, în contextul crizei europene, şi la noi există o tendinţă accentuată, începând din anul 2008, de scădere a traficului de călători şi marfă. Astea sunt condiţiile, până la urmă CFR SA este administratorul unei infrastructuri pe care o pune la dispoziţie operatorilor de marfă şi călători. Există o scădere de circa 5% a traficului pe reţea, medie între călători şi marfă, iar pe rezultatele operaţionale, financiare, avem o creştere a veniturilor totale cu 3,5%”, a declarat George Micu, directorul general al CFR SA.

Veniturile din exploatare au avansat cu 7,2%, la 890 milioane lei.

Pentru accesul pe infrastructura feroviară publică, cei 25 de operatori feroviari  (21 de marfă şi 4 de călători)  care activează în prezent pe rețeaua feroviară CFR plătesc tariful de utilizare a infrastructurii (TUI), iar pentru serviciile şi facilităţile solicitate pe infrastructura feroviară privată plătesc chirii sau tarife, după caz.

Printre măsurile adoptate și prezentate miercuri de companie figurează şi lansarea proiectelor de telegestiune şi introducere a sistemului SCADA, implementarea planului de eficienţă energetică şi finalizarea, în colaborare cu BERD, a caietului de sarcini pentru recrutarea consultantului pentru proiectul de restructurare a companiei.

CA al CFR SA este format din Sorin Mîndruţescu (CEO Oracle România), Sebastian Tcaciuc, director de investiţii la Advent International – ce l-a înlocuit recent pe Peter Weiss (fost şef la Bancpost şi RBS România) şi George Micu (fost director general al CFR Marfă), alături de Florian Raimund Kubinschi şi Enache Jiru, administratori şi în fostul CA.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.