STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, PIETE FINANCIARE, Finante & Servicii Profesionale, Banci & BNR

Cel mai profitabil semestru istoric – profitul net cumulat al băncilor din România a crescut cu 33% în prima jumătate a anului

Autor:Vladimir Ionescu– Cursdeguvernare.ro

Profitul net al sistemului bancar local, cumulat şi fără a fi compensat cu pierderile, a crescut cu 33%, la 3,6 miliarde lei, în primul semestru al acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cel mai profitabil semestru istoric, reiese din datele afişate de Banca Naţională a României.

Rezultatul s-a datorat creşterii creditării şi curăţării portofoliului. Valorea activelor s-a majorat cu 9%, la finele lunii iunie faţă de aceeaşi dată a anului trecut, cu 0,66% faţă de finele primului trimestru şi cu 1,6% faţă de finele anului trecut, la aproape 434,6 miliarde de lei. La 30 iunie 2018, faţă de 30 iunie 2017, rentabilitatea activelor (indicatorul ROA) a crescut cu 22%, sau cu 30 de puncte procentuale de bază, până la 1,66%, iar rentabilitatea capitalurilor propria (indicatorul ROE) era la 15,71%, o creştere de 21,6% sau de 2,8 puncte procentuale.

Din datele Băncii Centrale reiese că băncile au obţinut un profit net cumulat aferent trimestrului al doilea al acestui an de 1,83 miliarde de lei, cel mai profitabil trimestru, în condiţiile în care pentru primul trimestru datele BNR indică un profit net de 1,77 miliarde de lei. La finele primul trimestru, ROA era la 1,64%, iar ROE la 15,40%.

De asemenea, indicatorul de solvabilitate a depăşit 20%, la finele primului trimestru al acestui an, ajungând la 20,07%, nivel mult peste cel impus de normele europene, care este de 8%, ceea ce arată că băncile din ţara noastră mai au mult spaţiu pentru a creşte creditarea.

În schimb, rata rentabilităţii activităţii de bază a scăzut, de la an la an, cu 0,56% sau 1,02 puncte procentuale, la 178,77%, dar a rămas aproape de nivelul de la finele primului trimestru al acestui an, de 178,83%.

Citeste continuarea articolului pe cursdeguvernare.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.