Cel mai mare parc industrial din vestul României, deschis. O companie vrea să angajeze 250 de oameni

18 mai 2017 18:00

Banat Business Park, cel mai mare parc industrial din vestul României, aflat în comuna Sînandrei, județul Timiș, la o distanță de cinci kilometri de Timișoara, a fost deschis oficial joi, printre primii clienți numărându-se o companie germană care vrea să angajeze 250 de personae, informeaza Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanții parcului industrial, Banat Business Park a fost inaugurat joi, fiind deschis pentru companiile interesate să își dezvolte activitatea de producție sau administrativă în Europa de Est. Parcul industrial se află în comuna Sînandrei, județul Timiș, la intersecția cu viitorul drum express care va face legătura directă între Autostrada A1 Budapesta – București, E69 și Timișoara.

Banat Business Park are o suprafață totală aproape 860.000 de metri pătraţi, este construit la standarde europene și beneficiază de o infrastructură dezvoltată să răspundă solicitărilor clienților: putere electrică disponibilă de 250 MW, sistem de stingere a incendiului și hidranți certificați FM Global, gaz, apă, canalizare și fibră optică. Parcelele, în număr total de 41, se vând cu toate utilitățile incluse în prețul terenului și pot fi comasate și divizate.

Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local al Primăriei Sînandrei, clienții parcului industrial beneficiază de scutire de la plata taxelor și impozitelor pe o perioadă de 49 de ani.

Directorul de dezvoltare Banat Business Park, Georg Bardeau, a afirmat că printre primii clienți ai parcului industrial se numără o companie germană care vrea să realizeze o fabrică de soluții perfuzabile și are nevoie de 250 de angajați.

„Printre primii clienți ai Banat Business Park se numără compania germană B. Braun, unul dintre cei mai importanți furnizori, la nivel mondial, în domeniul produselor medicale. B. Braun derulează activități în domeniul producției de dispozitive medicale și farmaceutice și al serviciilor de dializă, având aproximativ 800 de angajați în România. În perioada următoare, compania germană va demara o investiție de tip greenfield în cadrul Banat Business Park, prin care va construi la Sînandrei: o fabrică de soluții perfuzabile, un centru de cercetare și dezvoltare științifică cu laboratoare specializate și un nou centru logistic. Demararea investiției va începe în august 2017, urmând a fi finalizată până în anul 2020 și va genera aproximativ 250 de noi locuri de muncă”, a declarat Georg Bardeau.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.