STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, EDITORIALE, COMENTARII, ANALIZE, INTERNATIONAL

‘Ce s-ar întâmpla dacă?’ Intrebările lui Thomas Friedman

ThomasFriedman_photo„Fă-mă să vorbesc despre lumea de azi și pot strica destul de bine orice petrecere. Nu asta este intenția mea, dar mi se pare greu să nu mă uit în jur și să mă întreb dacă turbulențele recente de pe piețele internaționale nu sunt doar produsul emoțiilor, ci mai degrabă al schimbărilor seismice din pilonii fundamentali ai sistemului global, cu consecințe extrem de imprevizibile”, scrie Thomas L. Friedman (foto Twitter) în pagina de opinii a NYT.

Ce s-ar întâmpla dacă o grămadă de ‘epoci’ s-ar termina dintr-o dată?

Ce s-ar întâmpla dacă am fi la sfârșitul erei de peste 30 de ani de creștere ridicată în China, și, prin urmare, capacitatea Chinei de a alimenta creșterea globală prin importurile, exporturile și achizițiile sale de mărfuri va fi mult mai puțin valoroasă și de încredere în viitor?

„Acum, datorită faptului că această bulă de îndatorare este pe cale de a se sparge, creșterea în China se va deconecta”,a scris Michael Pento, președinte al Pento Portfolio Strategies, pe CNBC.com. „Scăderea valorii renminbi-ului, revărsarea prețurilor acțiunilor din Shanghai (în scădere cu 40 la suta din iunie 2014) și prăbușirea volumelor de transport feroviar de marfă (în scăderea cu 10,5 la sută an de an) ilustrează în mod cert faptul că economia Chinei nu înregistrează creșterea promulgată de 7 la sută, ci mai degrabă nu se află în creștere deloc. Problema este că creșterea economiei chineze a reprezentat 34 la sută din creșterea globală, și efectul multiplicator al națiunii pe piețele emergente crește acest procent la peste 50 la sută”.

„Ce s-ar întâmpla dacă ‘era’ de 100 de dolari pe barilul de petrol ar fi la final și toate țările ale căror economii au fost sprijinite, în mod direct sau indirect, de către aceste prețuri vor trebui să învețe să crească pe vechiul model – prin producerea de bunuri și servicii pe care alții doresc să le cumpere?”, se întreabă în continuare Friedman. Datorită progreselor tehnologice înregistrate constant în America în domeniul fracturării hidraulice, forajului orizontal și utilizării big data pentru identificarea de zăcăminte, puterea OPEC de stabilire a prețurilor petrolului a dispărut. Țările care și-au stabilit bugete bazate pe un nivel al prețului petrolului de 80 -100 de dolari vor fi puternic subfinanțate, tocmai atunci când populațiile lor – în locuri cum ar fi Iran, Arabia Saudită, Nigeria, Indonezia și Venezuela – sunt în creștere.

Ce s-ar întâmpla dacă nu ar mai exista conceptul de ‘stat mediu’? În timpul Războiului Rece ai fi putut fi un stat mediu, recent independent cu granițe artificiale trase de puteri coloniale. Existau două superputeri gata să-ți ofere ajutor străin, să-ți educe copiii în America sau la Moscova, să-ți construiască forțe armate și servicii de securitate și să-ți cumpere produsele sau mărfurile de calitate redusă, subliniază Friedman.

Dar ce s-ar întâmpla dacă avansul roboților, al software-ului și automatizării ar însemna că aceste țări nu se mai pot baza pe producție pentru a crea locuri de muncă în masă, că produsele pe care le pot face și vinde nu pot concura cu bunurile din China, că schimbările climatice pun presiuni asupra ecosistemelor lor și că nici Rusia sau America nu vor să aibă nimic de a face cu ele, deoarece tot ceea ce câștigă oricare dintre ele este doar o factură?

Multe dintre aceste state fragile, artificiale, nu corespund nici unei realități etnice, culturale, lingvistice sau demografice. Ele sunt case de tip “caravană” într-un parc de rulote – construite pe plăci de beton, fără fundații reale sau subsoluri – și ceea ce vedeți astăzi cu accelerarea tehnologiei,  schimbările climatice și globalizarea este echivalentul unei tornade  care trece printr-un parc de rulote. Unele dintre aceste state se destramă, și mulți dintre oamenii lor încearcă acum să traverseze Marea Mediterană – pentru a scăpa de lumea lor dezordonată și de a intra în lumea ordonată, în special în Uniunea Europeană.

Dar ce s-ar întâmpla dacă era UE ar fi la final? Reuters a transmis că Germania spune altor țări membre UE că dacă acestea nu împiedică afluxul și mai mare de refugiați în Europa de la Marea Mediterană și „nu scutesc Berlin-ul de singura sarcină de a caza refugiați, Germania ar putea închide porțile”. Unii nemți doresc chiar un gard de frontieră. Un conservator senior a fost citat spunând că, „dacă se va construi un gard, atunci va fi sfârșitul Europei așa cum o știm.”

Ce s-ar întâmpla dacă era de izolare iraniană s-ar termina, la fel cum sistemul arab se prăbușește și soluția a două state pentru israelieni și palestinieni este acum istorie? Cum vor interacționa toate acele molecule?, scrie Friedman.

Și ce s-ar întâmpla dacă toate acestea s-ar derula atunci când sistemul bipartid din America pare că-și obține cea mai multă energie de la extrema stângă și extrema dreaptă? Platforma Bernie Sanders spune că ne putem rezolva problemele economice cele mai apăsătoare doar dacă am taxa mai mult „Omul”. Campaniile lui Donald Trump și Ted Cruz sunt construite în jurul ideii că ei înșiși sunt „Omul” – omul puternic- care poate rezolva totul într-un mod magic.

Ce s-ar întâmpla dacă alegerile din 2016 ajung să fie între un socialist și un fascist la limită – ideologii care au murit în 1989 și, respectiv, 1945?

Și dacă toate acestea s-ar întâmpla într-un moment când capacitatea guvernului SUA de a stimula economia, fie prin politica monetară sau cea fiscală, este limitată? Cu excepția cazului în care mergem spre rate ale dobânzilor negative, cel mai bun lucru pe care Fed îl poate face acum este să anuleze mica majorare a ratei făcută în luna decembrie. Între timp, după toate cheltuielile vitale ale guvernului pentru a stimula cererea după criza din 2008, nu există un consens în țară pentru o altă rundă mare.

Aceste “ce s-ar întâmpla dacă” constituie peisajul politic real cu care se va confrunta următorul președinte al SUA. Dar uite care e cel mai rău „ce s-ar întâmplă dacă”: ce s-ar întâmpla dacă avem alegeri prezidențiale, dar nimeni nu pune aceste întrebări, și să nu mai spunem de „ce s-ar întâmpla dacă” toate aceste plăci tectonice s-ar mișca dintr-o dată? Cum vom genera creștere, locuri de muncă, securitate și elasticitate?, continua Friedman.

Există o oportunitate, încă, pentru cei care se întreabă și răspund la toate aceste „ce s-ar întâmpla dacă”, dar această perioadă se apropie rapid de sfârșit, la fel ca ultima petrecere pe care am stricat-o, conchide Thomas Friedman.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.