STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, PIETE FINANCIARE, Servicii & Comert & Logistica, Insolventa & Lichidatori

Carrefour România a intrat în insolvenţă la cererea unui furnizor

Tribunalul Bucureşti a aprobat cererea de intrare în insolvenţă a Carrefour România, compania care administrează reţeaua locală omonimă de hipermarketuri, la cererea unui furnizor, transmite Mediafax, citând Ziarul Financiar.

Presa-franceza--Carrefour-ar-putea-parasi-Romania-si-TurciaProcedura de insolvenţă a fost cerută de compania GSL Logistic, un distribuitor de scutece şi accesorii pentru copii si adulţi din Bucureşti.

Potrivit unor surse apropiate companiei, datoriile Carrefour România către furnizor sunt de circa 800.000 de lei (170.000 de euro), notează ZF. La cererea avocaţilor, Carrefour a achitat deja datoria şi a cerut suspendarea hotărârii de intrare în insolvenţă, o decizie urmând a fi luată în prima săptămână din luna ianuarie.

„Carrefour Romania SA consideră ca această hotărîre este netemeinică, întrucât situaţia financiară a Carrefour Romania SA este extrem de solidă, iar pretinsa creanţă a societăţii comerciale care a declanşat această procedură judiciară a fost deja achitată, cererea sa fiind lipsită de obiect. Avocaţii noştri au fost mandataţi să iniţieze toate demersurile legale care se impun pentru atacarea acestei hotărâri care încă nu a fost comunicată oficial societăţii noastre. Informăm pe această cale toţi partenerii noştri (furnizori, clienţi, consumatori) că activitatea Carrefour Romania SA se desfăşoară în condiţii normale, societatea urmaând a-şi respecta toate obligaţiile, potrivit contractelor încheiate”, se arată într-un comunicat transmis de Carrefour România.

GSL Logistic, o companie cu 8 angajaţi, a avut în 2012 o cifră de afaceri de 1,7 milioane de lei, în scădere cu 15% faţă de anul precedent, şi un profit de 12.800 de lei, conform datelor publicate de Ministerul de Finanţe.

Carrefour România, care operează în România 25 de hipermarketuri omonime, a încheiat anul 2012 cu afaceri de 962 de milioane de euro (4,3 miliarde de lei) şi profit de 23 de milioane de euro.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.