STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, PIETE FINANCIARE, Finante & Servicii Profesionale, Piata de Capital - BVB

BVB în creștere la nivel mondial în lunile de vară

Bursa de valori de la București a crescut cu 11,9 % în lunile de vară, mai precis iulie și august, clasându-se pe locul locul șapte din 77 de burse la nivel mondial.

sursa: stareanatiunii.com
sursa: stareanatiunii.com

Creșterea indicelui BET a fost influențată de scăderea dobânzii de referință BNR și revenirea interesului investitorilor străini pe bursă, în număr de 5000 de nou-veniți după oferta Transgaz și raliul de la începutul anului. Această creștere a numărului de mici investitori este cea mai mare din ultimii cinci ani.

Bursa de la București a înregistrat o creștere de 40% în iulie , față de aceeași perioadă a anului trecut. În ceea ce privește evoluția altor piețe, cea mai bună evoluție s-a înregistrat în Argentina, cu un progres de 28,2 % iar la nivel european Italia a avansat cu 14,5%, urmată de bursele din Austria 12,9% și Spania 12,7%.

Bursele vor avea un moment de cumpănă în luna septembrie atunci când banca centrală a SUA va avea o ședință în care va stabili programul de reducere a achizițiilor de obligațiuni.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.