Bulgaria şi România lansează procedura de alegere a constructorului pentru gazoductul de sub Dunăre

23 martie 2015 13:32

Transgaz şi Bulgartransgaz, transportatorul naţional de gaze din Bulgaria, vor organiza o licitaţie comună pentru atribuirea unui contract de 4,7 milioane de euro, fără TVA, pentru construcţia gazoductului pe sub Dunăre care va lega sistemele de transport de gaze naturale din România şi Bulgaria, transmite Mediafax.

rp_gaze-300x225111.jpg„Transgaz a autorizat Bulgartransgaz să demareze procedurile comune petru atribuirea contractului, în conformitate cu legea privind achiziţiile publice din Bulgaria”, se arată într-un comunicat al Bulgartransgaz.

Costurile licitaţiei vor fi suportate de Transgaz, potrivit documentului.

România şi Bulgaria au început în 2012 construcţia unui gazoduct pentru conectarea reţelelor naţionale de transport de gaze naturale, proiect estimat la 24 milioane de euro.

Interconectorul, cu o lungime de 25 de kilometri (15,4 kilometri pe teritoriul Bulgariei şi 7,5 kilometri pe teritoriul românesc), trebuia să fie finalizat în iunie 2013, însă lucrările au fost întârziate de o serie de probleme tehnice întâmpinate la construcţia gazoductului pe sub Dunăre, între localităţile Giurgiu-Ruse.

Bulgartransgaz nu a anunţat data organizării licitaţiei pentru conducta care va trece pe sub Dunăre, dar a estimat că interconectorul va fi dat în folosinţă până la finele anului.

Lungimea segmentului de sub Dunăre este de 2,1 kilometri. Capacitatea maximă a interconectorului va fi de 1,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.