Bulgaria scoate South Stream de sub incidenţa legislaţiei UE

7 aprilie 2014 13:09

Parlamentul din Bulgaria a aprobat vineri modificarea legii energiei astfel încât statutul gazoductului South Stream a fost schimbat în cel de interconector de reţea, fapt ce permite ca acesta să iasă de sub incidenţa legislaţiei Uniunii Europene, potrivit Mediafax.

south-stream-in-bulgariaParlamentarii au mai aprobat ca tronsonul de conductă din apele teritoriale bulgăreşti, care va măsura circa 14 kilometri, va obţine un statut juridic de „netraversare a teritoriului european”, a relatat agenţia bulgară de presă Mediapool, transmite Novinite.

Aceste modificări aduse legii energiei elimină obligativitatea ca Bulgaria să ofere accesul unor terţe părţi la tronsonul South Stream de pe teritoriul său şi scot segmentul de gazoduct de sub incidenţa reglementărilor reunite în aşa-numitul „Third Energy Package”.

Decizia Parlamentului, adoptată cu 115 voturi „pentru”, 64 „împotrivă” şi patru abţineri, a fost susţinută de toţi parlamentarii Partidului Socialist Bulgar şi partenerii lor din Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, dar şi de ultra-naţionaliştii Ataka.

Ţările participante la proiectul South Stream au convenit în 2013 să fie reprezentate de Comisia Europeană la negocierile cu Gazprom, astfel încât CE va avea ultimul cuvânt de spus în discuţii.

South Stream va livra gaze naturale ruseşti către Austria, tranzitând Marea Neagră, Bulgaria, Serbia şi Ungaria. Acţionarii South Stream sunt Gazprom (50%), grupul italian Eni (20%), Wintershall Holding din Germania şi EDF din Franţa (15% fiecare).

Construcţia conductei a început deja în Rusia, Bulgaria şi Serbia, iar Comisia nu poate să oprească acest proces, a declarat în decembrie un purtător de cuvânt al instituţiei, precizând că legislaţia UE va fi încălcată atunci când vor începe livrările de gaze.

Comisia critică şi cum vor fi stabilite tarifele, susţinând că potrivit legislaţiei UE acest rol trebuie să revină unui manager independent şi nu Gazprom.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.