STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, EDITORIALE, COMENTARII, ANALIZE, MACROECONOMIE, Politica Monetara & Inflatia

BNR va lasa lichiditate in piata acum, cand considera ca riscurile acestei masuri s-au diminuat fata de anii anteriori

poza2_CristianTudorescu

Update 8 ianuarie: BNR a diminuat RMO lei de la 15% la 12%, iar pentru valuta de la 20% la 18%, eliberand peste 1 miliard de euro in sistem. De asemenea, a scazut rata dobanzii de politica monetara de la 4% la 3,75%.

Banca Nationala a Romaniei se pregateste sa diminueze RMO (Ratele de Rezerva Minima Obligatorie) in lei si in valuta, eliberand cateva miliarde de euro pentru creditarea economiei. Exista in randul multor economisti opinia conform careia BNR trebuia sa ia aceasta masura acum cativa ani. Zilele trecute, aceasta perspectiva a fost exprimata de Florin Citu in mass-media (detalii aici )

Decizia de diminuare a RMO este asteptata pentru una din primele sedinte ale Bancii din acest an, in contextul afirmatiilor Guvernatorului BNR de la finalul lui 2013: „pentru susţinerea creditării, Banca Centrală este pregătită să reducă rezervele minime obligatorii în 2014, care însumează circa 6 miliarde de euro la valută şi 3-4 miliarde de euro la lei, chiar dacă în piaţa monetară se înregistrează un exces de lichiditate estimat la circa 2 miliarde de euro.”

 

Va absorbi economia 4-5 miliarde de euro? Iar daca da, de ce nu a luat BNR mai devreme aceasta masura?

Dintr-un total al rezervelor de circa 7 miliarde de euro, sa presupunem drept scenariu ca BNR ar cobori in cativa pasi pe parcursul lui 2014, ratele la circa o treime, eliberand astfel 4-5 miliarde de euro lichiditate in sistem. Exercitiul poate parea indraznet, daca avem in vedere prudenta cu care Banca Centrala opereaza de obicei.

O prima intrebare este daca, si in ce ritm, o astfel de suma va fi absorbita de economie prin credite noi. Se vede treaba ca odata cu scaderea dobanzilor in economie – statisticile arata ca in ultimul an dobanzile la credite au coborat cu 1-2pp – creditele nou-acordate au fost cam de +1mld EUR. Acum firmele se pot imprumuta la un DAE de 6-7% in EUR, iar persoanele cu 8-10% in RON si totusi ezita sa o faca. Prudenta privind viitorul, presiuni fiscale sau alte motive determina aceasta miscare lenta a creditului.

Asadar, de unde am stii ca aceste cateva miliarde de euro asteptate in sistem si care ar fi putut, teoretic, sa fie eliberate acum 2-3 ani sau mai mult, nu s-ar intoarce drept plasamente comode ale bancilor – in titluri de stat sau inapoi la BNR? Este o intrebare care, cu siguranta, si-au pus-o si decidentii de la Banca Centrala atunci cand au amanat masura reducerii RMO si au mers doar pe parghia reducerii dobanzilor.

A doua intrebare este: daca masura ar fi atat de simpla, de ce n-a fost luata mai devreme? Pentru ca o Banca Centrala isi poate atinge scopurile de politica monetara mai bine atunci cand actiunile sale sunt corelate cu politicile fiscale si nu, eventual, obstructionate de aceasta. Poate ca in 2010, in 2011, sau in 2012, sau oricand BNR s-ar fi gandit la reducerea de rezerve, a pus in balanta riscul ca politica fiscala sa stranga o parte din acea lichiditate din economie, inhiband in continuare creditul, iar astfel, relaxarea intentionata sa nu-si atinga pe deplin scopul.

 

Exemplu numeric, pe baza realitatii anilor 2010-2014:

Comparativ cu anii 2009-2010, presiunea fiscala in economia romaneasca a crescut in 4 ani, in termeni absoluti, cu peste 2 miliarde de euro perceputi la buget in fiecare an. Rememorand cateva etape importante:

– socul fiscal din vara lui 2010 a condus la venituri suplimentare in 2011 echivaland cu +1,3% din PIB sau aproape 1,7 miliarde EUR

– cresterile de impozite din 2013 si 2014 au intentionat sa mai aduca la buget circa 300-400 milioane de euro fata de ceea ce economia deja furniza: impozitele pe suplimentul de pret rezultate din liberalizarea treptata la gazele naturale (estimare de peste 100 milioane euro), cresterea accizelor incepand cu 2014 (estimare 100-200 milioane euro), introducerea impozitului pe constructii speciale (estimare peste 100 milioane de euro).

Dupa cum se observa, in cele de mai sus nu am facut o distinctie intre impozitele si taxele catre companii si cele catre consumatori, considerand ca in final ele se iau din economia reala si diminueaza cererea.

Pastrarea acelor sume la dispozitia companiilor s-ar fi reflectat in rezultate operationale imbunatatie in aceeasi masura, asadar am fi putut avea profituri operationale in economie cu circa 2 miliarde de euro mai mari, in 2014 fata de 2009-2010, inainte de primul soc. Sau am fi avut consumatori cu un venit disponibil mai mare, daca este sa impartim aceasta suma intre companii si consumatori.

Bancile obisnuiesc sa acorde credit companiilor intr-o proportie de 4-5, pana la de 6 ori rezultatele lor operationale. Rezulta ca transferurile in crestere, din economie catre bugetul de stat, au privat economia de un potential de creditare de circa 8 miliarde de euro, daca este sa aplicam un multiplu x4.

 

Si atunci, revenind la anul 2009 sau 2010….

Daca BNR s-ar fi gandit atunci sa reduca rezervele minime, lasand in economie 4-5 sau mai multe miliarde de euro, decizia ar fi fost intr-un context al urmatoarelor riscuri:

– pietele financiare internationale aveau o nervozitate si o volatilitate semnificativa, oricand un soc international – pericol care nu a disparut complet nici acum – ar fi putut lasa Banca fara un instrument al lichiditatii de rezerva.

– Sistemul bancar din Romania era sub Acordul de la Viena care a fost unul de tip „Gentlemen Agreement”. Practic, daca s-ar fi eliberat lichiditate atunci, o parte ar fi putut lua drumul bancilor-mama. Acest proces s-a intamplat ulterior, lent si suportabil pentru sistem, insa ante factum era un potential risc in 2009.

– decizia de eventuala relaxare monetara de atunci ar fi fost inainte de a se consuma socurile fiscale ulterioare, care au afectat si inca afecteaza capacitatea de indatorare din economie. Daca banuiesti ca cealalta institutie-pilon in politicile macro „joaca la offside”, probabil ai fi mai precaut in a lua, intr-un mod unilateral, masuri de relaxare.

In acel moment 2009 sau 2010, daca ne pozitionam „forward looking”, decizia de scadere RMO ar fi fost riscanta, in sensul ca putea sa nu-si atinga scopul real. Acum, „backward looking”, pare ca ar fi trebuit luata mai devreme.

 

La inceput de 2014…

Cel putin unul dintre riscuri – cel al socurilor externe – s-a diminuat, iar celalalt, al cresterii fiscalitatii, s-a consumat in mare parte. Chiar si in acest moment scaderea RMO comporta riscuri, caci inventivitatea in sensul cresterii impozitarii poate continua si in 2015, dar raportul efect vs risc este mai favorabil deciziei de lasare a lichiditatii in piata de catre BNR.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.