Bill Gates și alți investitori lansează un fond pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice

19 decembrie 2016 09:31
Bill Gates

Bill Gates

Bill Gates şi o serie de investitori care vor aloca, împreună, 170 de miliarde de dolari, vor anunţa, marţi, crearea fondului „Breakthrough Energy Ventures” (BEV) destinat ameliorării schimbărilor climatice prin inovaţii în energie regenerabilă. Investiţiile vor demara în 2017, potrivit Quartz, informează Mediafax.

Fondul BEV, care are o durată de 20 de ani, intenţionează să investească în comercializarea de noi tehnologii care vor reduce emisiile de gaze de seră în domenii precum stocarea şi generarea electricităţii, transport, procese industriale, agricultură şi eficienţa sistemelor energetice.

Printre directorii BEV se numără Jack Ma, fondatorul Alibaba, Mukesh Ambani, preşedintele Reliance Industries, investitorii John Doerr şi Vinod Khosla, fostul administrator de fonduri offshore de investiţii energetice, John Arnold şi cofondatorul SAP, Hasso Plattner. Averea cumulată a directorilor este de 170 de miliarde de dolari, potrivit averilor estimate de Bloomberg şi Forbes.

Gates a anunţat, în 2015, intenţia de a investi personal un miliard de dolari în tehnologia energetică regenerabilă. Acesta s-a înscris în Breakthrough Energy Coalition, un grup care s-a angajat, în mare parte, să investească în acest domeniu. Fondul BEV reprezintă o etapă în planul de investire a capitalului.

BEV estimează piaţa globală a energiei la şase mii de miliarde de dolari, cererea de energie urmând să crească cu o treime din 2040.

Bill Gates a investit în diferite companii tehnologice de energie de-a lungul anilor, inclusiv în startup-ul de energie nucleară TerraPower.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.