STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, PIETE FINANCIARE, Finante & Servicii Profesionale, EUROPA, Politica Monetara & Inflatia, Banci & BNR

BCE a început să cumpere obligaţiuni garantate, în cadrul măsurilor de stimulare a economiei

Banca Centrală Europeană (BCE) a început luni să cumpere de la bănci obligaţiuni garantate, în cadrul unui program de stimulare a economiei zonei euro care nu reuşeşte să-şi revină, transmite MarketWatch.

47-ecb_full_600O persoană apropiată situaţiei a precizat că BCE cumpără obligaţiuni garantate pe termen scurt, dintr-un număr de ţări, în tranşe de câte 25 de milioane de euro, scrie Mediafax.

Obligaţiunile sunt garantate prin împrumuturi, precum cele ipotecare pentru locuinţe, şi sunt considerate cele mai sigure obligaţiuni vândute de bănci.

Programul BCE face parte dintr-un pachet de măsuri de stimulare anunţat în septembrie, care a inclus reducerea dobânzilor la noi minime record şi planul de achiziţie de obligaţiuni garantate prin active.

BCE nu a stabilit o ţintă precisă pentru aceste achiziţii şi nu se cunoaşte valoarea achiziţiilor efectuate luni.

Începând de săptămâna viitoare, BCE va anunţa în fiecare zi de luni valoarea achiziţiilor săptămânale de active.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.