STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, PIETE FINANCIARE, Finante & Servicii Profesionale, Piata de Capital - BVB, Banci & BNR

Băncile emit obligațiuni pe care le listează la BVB: după Unicredit, Raiffeisen a încheiat oferta într-o singură zi. Se pregătește Credit Europe

Bancile emit obligatiuni pe care le listează la Bursa de Valori Bucuresti. Astfel, după Unicredit, Raiffeisen a încheiat oferta într-o singură zi, în timp ce Credit Europe pregăteşte o emisiune de obligaţiuni corporative de cel puţin 250 mil. lei.

Sursă: www.business24.ro
Sursă: www.business24.ro

Raiffeisen Bank a închis anticipat oferta de obligaţiuni corporative după ce a strâns suma maximă propusă, de 225 mil. lei (50 mil. euro), în mai puţin de o zi, obligaţiunile fiind pe trei ani, cu o dobândă anuală de 5,5%. Titlurile vor fi listate la BVB,  potrivit informaţiilor Raiffeisen Capital&Investment (RCI), firma de brokeraj care a intermediat plasamentul.

Oferta de obligaţiuni Raiffeisen ar fi trebuit să aibă loc în perioada 24-30 iulie, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară  a aprobat marţi, 23 iulie, prospectul. Tot marţi, agenţia de rating Moody’s a atribuit ratingul provizoriu Ba1 obligaţiunilor emise de Raiffeisen.

Aceasta este a doua emisiune de obligaţiuni derulată anul acesta de o bancă locală, după ce UniCredit Ţiriac Bank a strâns în iunie 550 mil. lei de la investitori locali şi străini printr-o emisiune de bonduri în lei pe cinci ani, la o dobândă de 6,4% pe an.

Credit Europe, subsidiara locală a grupului financiar controlat de miliardarul turc Husnu Ozyegin, pregăteşte o emisiune de obligaţiuni corporative de cel puţin 250 mil. lei.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.