STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, PIETE FINANCIARE, INTERNATIONAL, Buget & Finantare Deficit

Banca Mondială: Datoriile au crescut cu 70 de trilioane de dolari în 10 ani. Au lipsit reformele în timpul creşterii economice

Autor:Iulian Soare– Cursdeguvernare.ro

Datoria globală a devenit o grijă şi mai mare pe măsură ce politicile globale se orientează spre înăsprirea condiţiilor monetare, potrivit directorului general al Băncii Mondiale, Kristalina Georgieva.

„După un deceniu de dobânzi scăzute, datoriile publice şi cele corporatiste s-au umflat, ajungând la un nivel uluitor de 164.000 de miliarde de dolari”, a declarat Kristalina Georgieva, pentru Bloomberg.

Mai mult, datoriile totale la novel global (inclusiv cele ale gospodăriilor) au urcat cu 42% (70.000 de miliarde) în 10 ani, până la 237.000 miliarde de dolari în ultimul trimestru al anului trecut, potrivit Institutului Internaţional pentru Finanţe (IIF).

„În condiţiile în care dobânzile cresc, trebuie acordată o atenţie mai mare asupra sustenabilităţii datoriilor. (…) Nu vedem multe ţări care să fi profitat de perioada de creştere economică solidă pentru a face reforme structurale”, a mai spus Kristalina Georgieva.

Sfatul Băncii Mondiale către ţările din întreaga lume este: „Nu aşteptaţi! Vremurile bune nu durează pentru totdeauna”, a avertizat oficialul citat.

Băncile centrale din întreaga lume se află sub presiunea exemplului Rezervei Federale (FED, banca centrală a SUA), care a început să majoreze dobânzile mai rapid decât se anticipa iniţial. Presiunile monetare americane sunt accentuate în special pe pieţele emergente şi pe economiile în curs de dezvoltare.

Kristalina Georgieva a invocat nevoia de schimbări în politicile structurale, inclusiv de răspunsuri la mişcările anti-globalizare, având în vedere că decidenţii din multe economii nu au adoptat măsuri suficiente în perioada prelungită de timp în care costul împrumuturilor a fost unul redus.


Citeste continuarea articolului pe cursdeguvernare.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.