STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Agricultura & Agro-Food, Insolventa & Lichidatori

Avicola Crevedia a intrat în faliment după acumularea de datorii de 67 de milioane de euro

Avicola Crevedia, cu activităţi în creşterea păsărilor, parte a grupului de firme Agroli, a intrat oficial în faliment după ce proprietarul companiei, omul de afaceri libanez Rami Ghaziri, a acumulat datorii de circa 67 mil. euro, potrivit deciziei publicate pe site-ul Tribunalului Dâmboviţa, conform ZF.

„La data intrării în faliment, societatea avea datorii de apro­ximativ 300 mil. lei (circa 67 mil. euro – n.red.), principalii cre­ditori fiind ANAF-ul, UniCredit Bank, Serraghis Loan Management LTD şi CEC Bank. Şansele ca toţi creditorii să-şi recupereze banii sunt foarte mici, având în vedere că bunurile societăţii au fost evaluate la aproximativ 1,5 mil. euro, iar masa credală însumează peste 60 mil. euro“, a declarat pentru ZF Anca Goanţă, asociat al companiei AA Total Insolvency, administratorul judiciar al Avicola Crevedia.

Cererea de intrare în faliment a fost aprobată săptămâna aceasta de Tribunalul Dâmboviţa după ce compania a eşuat să se reorganizeze în insolvenţă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.