STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, EDITORIALE, COMENTARII, ANALIZE, Energie & Utilitati & Infrastructura, Auto

Autostrazile la 31 decembrie 2015: 47 km deschisi anul trecut, 22 inchisi. Romania a trecut de borna de 700 km pe autostrada la finalul anului.

AutostraziRo_2Jan2016Ca la fiecare inceput de an, prezentam pe EconomicZoom.ro situatia autostrazilor din Romania, ca numar de kilometri dati in folosinta. Anul 2015 va ramane in memoria tuturor drept primul in care avem un segment intreg de autostrada inchis, anume 22 km – lotul 3 intre Sibiu-Orastie. Cu toate acestea, in mod net s-a suplimentat cu 25 numarul de kilometri de autostrada dati in folosinta, datorita deschiderilor insumand 47 km: loturile ramase din Arad-Nadlac, Timisoara-Lugoj si o portiune intre Deva si Lugoj.

La acest moment se poate circula pe autostrada dinainte de Lugoj si pana la iesirea din tara, prin Nadlac.

 

  • 63% din distanta Bucuresti – Nadlac poate fi acum parcursa pe autostrada

In tabelul de mai jos regasim numarul de kilometri si procentele din distanta totala care pot fi parcurse pe autostrada, pe principalele axe definite pe teritoriul tarii noastre.

Autostrazi_31dec2015                                    Sursa info: CNADNR, 130km.ro

 

Odata cu inaugurarile Timisoara-Lugoj si a segmentului suplimentar din Lugoj-Deva in decembrie 2015, Romania a depasit borna de 700 km de drum pe autostrada.

Este utila sa vedem media anuala a deschiderilor de autostrazi in ultimii 7 ani, cifra fiind la aproape 61 kilometri inaugurati in mod net, in medie, in fiecare an   (tinem aici cont de inchiderea lot 3 Sibiu-Orastie de anul trecut).

 

  • Deschideri programate 2016: surpriza ar putea fi inaugurarea Sebes-Turda

Autostrada A10 face legatura intre Sebes si Turda (70km), practic intre A1 si A3. Se lucreaza pe mai multe fronturi la aceasta autostrada, obiectivul fiind finalizarea lucrarilor in iunie 2016, pentru a putea deconta 85% din sume din fonduri europene. Orice intarziere ar putea insemna acoperirea sumelor integral din bugetul Romaniei.

Consideram ca ar fi o surpriza pozitiva sa vedem aceasta autostrada inaugurata pe parcursul anului 2016.

Un alt segment asteptat este completarea distantei Deva-Lugoj, unde aproximativ 72 km au ramas de finalizat.

Daca se reda in exploatare lotul 3 din Sibiu-Orastie (22km), anul 2016 ar putea reprezenta un record de crestere a numarului de km pe autostrada, cu peste 150 km deschisi si redeschisi. Riscul in ce priveste lotul 3 este sa se constate ca lucrarea va trebui refacuta integral, ceea ce nu ar fi fezabil in 2016.

 

Nota: La redactarea acestui articol au fost utilizate informatii de pe site-urile CNADNR si 130km.ro

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.