Țiriac Energy inaugurează primele patru benzinării în franciză

16 mai 2017 08:30

Compania Țiriac Energy, divizia de energie a Grupului Țiriac, anunță inaugurarea primelor patru stații în franciză din rețea, în urma unei investiții de 200.000 de euro, urmând să instaleze 150 de stații fără personal, potrivit unui comunicat transmis vineri de instituție, conform Mediafax.

Lanțul de benzinării va funcționa sub numele Țiriac Energy – Sincro, iar cele patru stații finalizate sunt în Botoșani, Zalău, Șimleu-Silvaniei și în comuna Dorobanțu din județul Constanța.

„În fiecare dintre cele patru stații investiția în branding s-a ridicat la valoarea de 50.000 de euro”, se arată în comunicatul transmis.

Compania intenționează să poziționeze în zonele urbane și în cele de tranzit 150 de stații de carburant fără personal, self-service. Acestea vor opera sub titulatura Țiriac Energy – Prompt.

Țiriac Energy comercializează o gamă de produse petroliere.

În anul 2015, Țiriac Energy a decis dezvoltarea unui lanț de benzinării, atât asistate, cât și neasistate în timpul alimentării.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.