STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, Politica cu impact economic, Legislatie & Mediu de Afaceri, Energie & Utilitati & Infrastructura, Politica Fiscala - Taxe & Impozite, Politici Industriale

Austriecii, interesati de afacerile din Romania in energie si transporturi

energieCompaniile austriece sunt interesate sa investeasca in Romania iar, la acest moment, sectoarele pe care le considera atractive sunt cele energetic si infrastructura de transport.

Austriecii continua sa investeasca in Romania, a doua tara ca dimensiune a investitiilor austriece, fiind interesati de sectoare precum energie sau transporturi, dupa cum a afirmat chiar ambasadorul austriac in Romania, Michael Schwarzinger, la evenimentul „Romania Business Breakfast”, organizat de Biroul Comercial al Austriei la Bucuresti, in colaborare cu Societatea Companiilor Hoteliere Grand SRL, si la care a fost invitat inclusiv ministrul Economiei, Andrei Gerea. De altfel, acesta a fost invitatul special, dupa cum se precizeaza intr-un comunicat al ministerului.

Cu aceasta ocazie, ambasadorul Michael Schwarzinger a repus in discutie importanta economiei romanesti pentru investitorii austrieci si interesul acestora pentru proiecte de afaceri de aici, mai ales din zona energiei si a infrastructurii de transport. De cealalta parte, ministrul Gerea a accentuat preocuparea Guvernului si a ministerului pe care il conduce pentru stabilitate si predictibilitate. Ministrul Economiei a vorbit investitorilor austrieci despre masurile de restructurare luate de Executiv, precum cele de reducere a cheltuielilor bugetare, de stabilitate fiscala si de reducere a fiscalitatii, pe cat a fost posibil, dupa cum se arata in comunicatul ministerului, cum ar fi mentinerea cotei unice si reducerea cu cinci puncte procentuale a CAS, masura anuntata, de altfel,  pentru cel de al doilea semestru al lui 2014.

Potrivit comunicatului, toate acestea au sporit optimismul mediului de afaceri si au dus la o crestere economica importanta a Romaniei in 2013, prin cresterea exporturilor catre piete din afara Uniunii Europene si cresterea productiei industriale. Totodata, Andrei Gerea a dat ca exemplu companii aflate in portofoliul ministerului care, desi au probleme financiare, detin un potential important de dezvoltare: Romaero Baneasa, in domeniul aeronautic, Oltchim, in domeniul petrochimiei, si alte companii din zona miniera si a industriei de aparare. Potrivit comunicatului, pentru Ministerul Economiei zonele de actiune importante le reprezinta aprobarea noii legi a minelor, ce va permite redeschiderea unor proiecte miniere, si revitalizarea industriei de aparare, prin separarea productiei in scopuri militare de cea in scopuri civile. Gerea i-a invitat pe investitorii austrieci la un dialog deschis si constant cu ministerul.

La eveniment au mai participat, alaturi de ambasadorul Michael Schwarzinger, Consilierul Comercial al Ambasadei Austriei, Rudolf Lukavsky, si directorul general Grand SRL, Gregor Aufhauser.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.