STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, Legislatie & Mediu de Afaceri, Politica Fiscala - Taxe & Impozite

Au fost introduse modificări în legea care lasă firmele să distribuie acționarilor profitul după fiecare trimestru

În curând, firmele vor putea distribui acționarilor întreg profitul trimestrial încă din cursul anului, pe baza situațiilor financiare trimestriale aprobate de acționari sau asociați, fără să mai aștepte până la mijlocul anului următor, cum se procedează în prezent.

Proiectul de lege care aduce acest modificări urmează să fie promulgată de către Președinție și publicată în Monitorul Oficial, acesta fiind déjà aprobat în Camera Deputaților

Astfel, banii vor circula mai repede, iar acționarii firmelor vor obține acces mai rapid la banii din dividende, bani care pe care îi pot ulterior folosi incusiv pentru alte investiții.

Legea prevede și restituirea sumelor transferate în cursul anului, în cazul în care situațiile anuale finale impun acest lucru, astfel că este necesar ca firmele să adopte o atitudine în ce privește distribuțiile trimestriale.

De asemenea, mai este important faptul, că printre beneficiarii acestei legi va fi și statul, care are mare nevoie de bani la buget în acest an, pentru a se putea încadra în limita de deficit bugetar. În baza acestei legi, statul ar putea încasa în acest an de la companiile pe care le deține sau la care are acțiuni, inclusiv marile companii din energie listate pe bursă, dividendele pentru anul trecut, dar și o mare parte dintre cele pentru anul acesta. Pe acestea din urmă, conform legii încă în vigoare, le-ar fi primit abia pe la mijlocul anului următor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.