STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, ANALIZE SECTORIALE, INTERNATIONAL, Auto

Apple si Google pun sub presiune extrema producatorii auto

APPLECARS-masterSimpla informatie ca Apple are o echipa de cateva sute de oameni care lucreaza la proiecte de construire de autovehicule a schimbat complet subiectul de conversatie la Salonul Auto de la Frankfurt. Google si Apple au reusit sa intoarca toata atentia executivilor din auto catre noile tehnologii, cu potential sa perturbe ierarhiile traditionale in aceasta industrie, dupa cum scrie The New York Times (sursa foto: NYT).

Google si Apple au reusit sa orienteze toata atentia executivilor din industria auto catre provocarea pe care o reprezinta, la acest moment, termenul de „conectivitate”. Acesta a fost cuvantul de ordine la Frankfurt, inlocuind termenii „cai putere” sau „cuplu”. Cert este ca, anul acesta, discutiile s-au concentrat pe masinile care merg fara sofer, pe automobilele cu baterii si pe tehnologia informatiei care leaga masinile cu retele de date pentru a face condusul mai sigur si mult mai eficient.

Chiar daca Apple si Google sunt departe de a produce vehicule in masa, nervozitatea cu privire la intentiile celor doua companii din tehnologie – intentii care de altfel inca raman invaluite in mister -, este de inteles. Mai ales ca aceste companii din Silicon Valley au puterea financiara de a patrunde in industria auto.

Google, care a inceput sa lucreze la masinile conduse fara sofer in 2009, este evaluata pe bursa la mai mult de 5 ori peste valoarea unor mari producatori de masini, precum Daimler sau Volkswagen. Apple valoreaza de 8 ori mai mult. Este marele avantaj al celor doua companii din tehnologie intr-un business care cere investitii uriase in cercetare si dezvoltare.

Cel mai probabil o masina Apple nu va distruge Mercedes-Benz sau BMW la modul cum iPhone a „eviscerat” Nokia, scrie NYT, care candva era cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Daca este sa vorbim, totusi, despre risc, acela ar fi ca Apple si Google sa transforme producatorii auto in producatori de hardware si sa acapareze tot profitul.

Oricum, producatorii auto sustin ca sunt pregatiti sa faca fata unui astfel de pericol, prin mentinerea controlului pe partea de software, programe regasite in interiorul vehiculelor.

„Ce este important pentru noi este ca sistemul de operare, adica creierul masinii, nu este iOS (sistemul de operarea al Apple pentru telefoane mobile), Android sau altceva, ci este creierul nostru”, a declarat Dieter Zetsche, directorul executiv al Daimler AG, producatorul autovehiculelor Mercedes. „Nu intentionam sa devenim un Foxconn al Apple”, a adaugat Zetsche, referindu-se la compania taiwaneza care produce iPhone-uri in China.

Chiar si fara competitia cu Apple si Google, producatorii auto sunt sub o presiune extrema pentru a schimba modul cum construiesc masini, in conditiile in care regulatorii din Europa si din SUA cer ca autovehiculele sa emita mai putin dioxid de carbon, considerat vinovat pentru incalzirea globala.

Singura modalitate prin care producatorii de autovehicule pot sa respecte aceste standarde de emisie este vanzarea mai multor vehicule hibride si eventual masini doar electrice. Ambele tehnologii necesita, insa, mult mai mult software decat cer motoarele pe benzina sau motorina.

Tehnologia ce leaga masinile la reteaua de date, asa numita conectivitate, joaca de asemenea un rol important in reducerea emisiilor. Sistemele care ajuta soferii sa gaseasca rapid un loc parcare sau sa evite traficul aglomerat, in afara faptului ca sunt convenabile, ajuta si la economisirea de combustibil. Dar, noile tehnologii sunt scumpe, iar cumparatorii de masini nu sunt foarte dispusi sa plateasca prea mult. Masinile electrice reprezinta, deocamdata, doar o „feliuta” din intreaga piata auto.

Aceste presiuni asupra producatorilor auto se resimt de cativa ani, insa au fost intensificate de cand s-a aflat ca Apple a studiat probabilitatea de a construi o masina.

Si nu doar producatorii auto din Europa stau cu ochii pe Apple si pe Google. Anthony Foxx, secretarul de stat pentru Transporturi din Statele Unite a spus ca producatorii auto conventionali incearca sa includa tehnologia cat de repede pot, in timp ce unele companii din Silicon Valley tintesc sa faca saltul direct catre masinile conduse fara sofer.

Atat Apple, cat si Google au avut intalniri cu companii auto germane, precum si cu furnizori de componente.  Executivii Google au tinut sa clarifice ca, compania nu va deveni un producator de masini. Nu a fost clar, insa, cum va lucra Google, cu licenta pentru tehnologia de masini fara sofer direct catre producatorii auto traditionali sau va contracta producatori pentru a construi un vehicul.

In cazul Apple, lucrurile sunt si mai obscure, in conditiile in care compania nu a furnizat nicio informatie in acest sens. Timothy Cook, directorul executiv al Apple, a vizitat anul trecut o fabrica in Leipzig, Germania, unde BMW produce modelul i3 – complet electric, cu un corp din fibra de carbon.

„Deocamdata nu suntem siguri ce intentioneaza sa faca Apple”, sustine Friedrich Eichiner, seful financiar de la BMW. El este de parere ca Apple inca incearca sa inteleaga implicatiile patrunderii sale in business-ul auto.  Eichiner a subliniat ca (Apple) „financiar sunt foarte puternici, pot sa o faca”.

Una dintre companiile care lucreaza deja cu Google este ZF, un furnizor de componente auto mare din Germania care, in mai, a finalizat o achizitia TRW, o companie cu sediul in Michigan si care furnizeaza componente electronice pentru masini, cum ar fi sisteme de airbag. TRW lucreaza cu senzori si alte tipuri de programe hardware pentru masinile care se conduc singure.

Stefan Sommer, directorul executiv al ZF, sustine ca firma este capabila, impreuna cu alti doi sau trei parteneri – furnizori de componente pe care ZF nu le poate realiza, cum ar fi parti ale corpului de tabla – sa produca o masina cu brandul Google.

Nu demult, analistii prevedeau ca industria auto se va confrunta cu un declin pe termen lung. Studiile arata ca tinerii sunt mai putin interesati de achizitionarea de masini sau de condus,comparativ cu parintii. Daca, insa, Apple si Google vor intra insa in industria auto, masinile si sofatul trebuie sa redevina „cool„, scrie NYT.

Oricum, Apple si Google au dat industriei auto un soc. Acum, intrebarea este daca producatorii auto pot raspunde suficient de repede intentiilor celor doi giganti din tehnologie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.