STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Legislatie & Mediu de Afaceri, Politica Fiscala - Taxe & Impozite

ANAF: Contribuabilii care nu depun la timp declarația fiscală vor fi înregistrați din oficiu

ANAF1Plătitorii de impozit pe salarii care nu depun la timp declarația de înregistrare fiscală vor fi înregistrați din oficiu, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), remis Mediafax.

„Persoanele fizice, persoanele juridice, entitățile fără personalitate juridică, precum și sediile secundare care au obligația înregistrării ca plătitori de impozit pe salarii, care nu depun în termenele prevăzute de legislația în vigoare declarația de înregistrare fiscală vor fi înregistrate fiscal din oficiu, sau la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale”, precizează ANAF.

Procedura de înregistare fiscală din oficiu nu se va aplica persoanelor fizice care dețin cod numeric personal și sunt supuse impozitului pe venit, „cu excepția persoanelor fizice care desfășoară actvități economice în mod independent sau exercită profesii libere”.

În acest sens, a fost întocmit proiectul de Ordin al Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscalã pentru „aprobarea procedurii de înregistrare fiscală, din oficiu sau la cererea unei autorități care administrează creanțe fiscale, a unui subiect care nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare fiscală conform legii”, se mai arată în comunicat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.