STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, Agricultura & Agro-Food, Finante & Servicii Profesionale, Politica Agricola & Dezvoltare Rurala

Agricultorii, împrumutaţi de o bancă pentru subvenţiile APIA sau pentru a lua fonduri nerambursabile

Fermierii români sunt creditaţi de OTP Bank, în baza unei adeverinţe APIA, pentru plăţile cuvenite din Schema de Plată Unică pe Suprafaţă, plata redistributivă, plata pentru înverzire şi din măsurile compensatorii de dezvoltare rurală, scrie Mediafax.

rp_euro13-300x1991-300x1991-300x1991-300x1991-300x199.jpgOTP Bank România lansează un produs de creditare destinat clienţilor persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale şi întreprinderi individuale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul agricol: creditul pentru dubla prefinanţare a subvenţiilor APIA – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Fermierii au posibilitatea de a accesa o sumă ce reprezintă până la dublul subvenţiilor de încasat, în baza adeverinţei obţinute de la APIA.

„Creditul pentru dubla prefinanţare a subvenţiilor APIA este o facilitate unică în acest moment în Romȃnia, prin caracteristicile specifice, respectiv prefinanţarea subvenţiilor pe doi ani, inclusiv contribuţia proprie în cadrul proiectelor finanţate prin fonduri europene”, declară Roxana Hidan, Director Direcţia IMM, OTP Bank România.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.