STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Politica cu impact economic, Finantari UE & Granturi

Administraţia se va putea împrumuta la Trezoreria Statului pentru cofinanţarea proiectelor europene

Unităţile administrativ-teritoriale pot solicita, în cursul anului 2017, contractarea de împrumuturi cu dobândă din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei statului, în limita sumei de 500 de milioane de lei, potrivit unui comunicat transmis joi de Guvern, informează Mediafax.

„Sumele vor putea fi folosite pentru asigurarea prefinanţării sau a cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile din perioada 2014-2020, potrivit Ordonanţei de Urgenţă adoptată de Executiv, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene”, se arată în comunicatul citat.

Dobânda la care se vor putea împrumuta este ROBOR la 3 luni plus o marjă de 3,5 puncte procentuale, care rămâne fixă pe toată perioada de derulare a împrumutului. Perioada de rambursare este de până la 20 de ani, cu posibilitatea rambursării anticipate.

„Măsura a fost luată pentru a sprijini autorităţile administraţiei publice locale să deblocheze proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile. În prezent, mai multe proiecte derulate de autorităţile locale înregistrează întârzieri sau chiar se află în blocaj, ca urmare a lipsei de resurse financiare în bugetele locale care să asigure cota de 2% cofinanţare proprie”, se mai arată în documentul transmis.

Nefinalizarea proiectelor poate duce la restituirea către Comisia Europeană a sumelor deja decontate în cadrul proiectelor.

„Întrucât vizează cofinanţarea proiectelor europene, împrumuturile nu intră în calculul plafonului prevăzut de Legea nr. 5/2017 drept limită maximă până la care se pot împrumuta unităţile/subdiviziunile administrativ- teritoriale în cursul anului 2017”, se precizează în comunicatul citat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.