PIETE FINANCIARE, FINANTE PERSONALE, Energie & Utilitati & Infrastructura, Piata de Capital - BVB

In actualele conditii de pe piata petrolului, SNP Petrom intentioneaza sa acorde dividende pentru 2016 de minim 30% din profit

snp_siglaCompania Petrom (simbol bursier SNP) a oferit investitorilor indicii privind politica de dividende intentionata in actualul mediu de piata, intr-un raport transmis catre Bursa de Valori. Pentru anul 2015, Petrom nu a oferit dividende, insa pentru anul in curs se doreste revenirea la aceasta modalitate de remunerare a actionarilor, daca se vor mentine conditiile actuale de pe pietele internationale de petrol si marfuri.

 

„OMV Petrom intentioneaza in prezent, in absenta unor evolutii nefavorabile pe piata externa, sa propuna un dividend de minimum 30% din profitul net al anului 2016, in cazul in care este acoperit integral din fluxul de trezorerie extins disponibil inainte de plata dividendelor.”

 Precizarile de mai sus nu trebuie considerate o modificare a Politicii de Dividende existente, care va ramane neschimbata, ci doar o detaliere a principiilor generale, aplicabila doar anului 2016.

 Incepand cu exercitiul financiar 2017 si ulterior, cu exceptia cazului in care se aproba altfel, principiile generale din cadrul Politicii de Dividende vor ramane neschimbate si aplicabile, dupa cum urmeaza:

 “OMV Petrom S.A. (Societatea) intentioneaza sa asigure actionarilor o rentabilitate competitiva pe perioada ciclului de afaceri, inclusiv prin plata unui dividend atractiv, cu conditia mentinerii unei pozitii financiare puternice care sa ii permita Societatii sa finanteze necesarul de investitii, si a aprobarii adunarii generale a actionarilor.”

 

Nota EconomicZoom.ro:

Acest reper de 30% din profit poate fi utilizat de investitori in evaluarea potentialului de dividende al companiei. Pe primul semestru din 2016, Petrom a realizat un profit net de 408 milioane de lei, asadar prin anualizare se poate estima un profit pe 800 milioane de lei pentru intregul an. Aplicand procentul de 30%, rezulta o repartizare a dividendelor de 240 milioane de lei in prima parte a anului 2017, aferenta profitului estimat pe 2016. La o capitalizare de piata de 14,1 miliarde de lei, randamentul dividendului pentru anul in curs este estimat astfel la 1,7%.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.