PIETE FINANCIARE, TUTORIALE, Piata de Capital - BVB, Antreprenoriat

Cel mai bun trimestru de pana acum pentru Sameday Courier: cifra de afaceri 3 milioane RON, in crestere cu 15%

Sameday_photoMai16Sameday Courier (simbol bursier SDAY) a raportat o cifră de afaceri pe primul trimestru al acestui an de 3.000.284 RON, in crestere cu 15% față de perioada similară a anului trecut. De asemenea, profitul a crescut cu 13,7 % față de primul trimestru din 2015, ajungând la 543.688 RON. Rata de profit corespunzătoare perioadei ianuarie-martie 2016 a fost de peste 18%.

„Venim cu o nouă veste bună, după ce am anuntat deja faptul ca propunem și în acest an acționarilor în luna mai distribuirea unor dividende aferente anului trecut cu un randament brut de peste 6 %, superior celui de anul trecut și dobânzii bancare. Anul acesta avem o creştere de două cifre a veniturilor și a profitului, am depășit deja după primul trimestru profitul realizat pe întreg anul trecut și suntem în linie cu țintele stabilite pentru acest an. La fel ca în ultimii ani din ultimii trei, rezultatele ne determină să afirmăm că este cel mai bun trimestru al nostru de până acum”, a spus Lucian Baltaru, acționar și General Performance Manager la Sameday Courier.

Majorarea cifrei de afaceri a fost determinată de creșterea volumului de trimiteri, în condițiile în care toate liniile de business au înregistrat evoluții pozitive. Creşterea cifrei de afaceri a fost susţinută de dezvoltarea segmentul de livrări în aceeași zi, concomitent cu majorarea volumului proiectelor cu livrare adresata, a doua zi.

„Piata se consolidează, însă în același timp crește, iar provocările vin în primul rând din zona de gestionare operatională a dezvoltării. Cresc zona de e-commerce, livrările către persoane fizice, crește nevoia pentru livrările programate la anumite ore și am văzut evoluții care ne-au determinat să venim în întâmpinarea nevoilor clientului destinatar, de a controla cât mai bine nu doar la ce oră primește ceva, dar și unde o poate face. Prin urmare am demarat deschiderea în regim de permanență a unor puncte de livrare fixe. Rămân la convingerea că «samedaismul» va fi noua religie în curierat, mai ales în privința livrărilor la nivel local ”, a afirmat Octavian Bădescu, antreprenor și fondator al Sameday Courier.

Managementul Sameday Courier estimează, la nivelul întregului an 2016, o creștere a cifrei de afaceri a companiei peste media pieței din toate punctele de vedere, vizând atingerea unui volum în valoare de aproximativ 11 milioane lei și o profitabilitate de două cifre.

 

 

Despre Sameday Courier

Sameday Courier este singurul operator de curierat din România specializat în livrările în aceeași zi, atât în țară, cât și în străinătate, în condiţii speciale de transport (temperatură, securitate etc.), în puncte dificile, la ore prestabilite, transport de obiecte fragile și în livrări personalizate, în funcţie de nevoile fiecărui client. Sameday Courier este furnizor principal pe segmentul livrărilor în aceeaşi zi pentru peste 1.000 de companii mari din România.

 

Nota EconomicZoom.ro:

SDAY_mai2016Compania Sameday are o capitalizare bursiera de 7,6 milioane RON, la un pret de 7,6 RON/actiune. Considerand profitul estimat de companie, de peste 1,1 milion RON pentru 2016  (profitabilitate de doua cifre la o cifra de afaceri de 11 milioane RON), rezulta ca actiunile se tranzactioneaza la un P/E estimat de 6,9.

De asemenea, dividendul acordat pentru anul 2015 conduce la un randament al dividendului de 6% fata de pretul curent al actiunii.

 

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.