Cuantumul taxelor anuale pentru activităţile miniere, respectiv prospecţiune, explorare şi exploatare, a fost majorat de Guvern cu 28%, și include rata inflaţiei calculată cumulat pentru ultimii şase ani.

Majorarea taxelor a fost decisă prin hotărâre de guvern privind reactualizarea valorii taxelor pentru activităţile miniere, prevăzute de Legea minelor.
Astfel, taxa pentru activitatea de prospecţiune a fost majorată de la 250 lei/km² la 320 lei/ km², cea pentru explorare de la 1.000 lei/km² la 1.280 lei/km², iar taxa pentru exploatare de la 25.000 lei/km² la 32.000 lei/km².