MACROECONOMIE, Politica cu impact economic, Buget & Finantare Deficit

Deficitul Bugetar a ajuns la 20 miliarde de lei pentru primele 6 luni din 2019, la 1,94% din PIB

Guvernul a avut în primele 6 luni ale anului 2019 cheltuieli mai mari decât veniturile cu 19,96 miliarde de lei, respectiv 1,94% din PIB.

În primele șase luni ale anului trecut, deficitul fusese de 15 miliarde de lei, reprezentând 1,58% din PIB, conform Profit.ro.

Veniturile din semestrul 1 al anului 2019 au crescut cu 12,6%, iar cheltuielile cu 14,7%, costurile cu Personalul Bugetar fiind mai mari cu 23,4% vs +11% Asistență Socială vs. +13% Bunuri & Servicii.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, deficitul din primele șase luni, de 1,94% din PIB este foarte aproape de ceea ce era programat pentru această perioadă, respectiv 1,96% din PIB.

Totuși, există mari dubii ca ținta de maxim 3,0% din PIB va fi atinsă până la finele anului 2019 fără serioase tăieri de cheltuieli.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.