MACROECONOMIE, Integrare EUROPEANA

Băsescu: Data optimă pentru adoptarea monedei euro este 2017

Sursă: www.economica.net
Sursă: www.economica.net

Preşedintele Traian Băsescu afirmă că anul 2017 ar trebui să fie termenul optim pentru adoptarea de către România a monedei euro,  iar unele „persoane importante” au enunţat 2019 ca nou termen, sau chiar renunţarea la o dată ţintă. Premierul Victor Ponta a declarat, pe 25 aprilie, că 1 ianuarie 2019 reprezintă „un obiectiv destul de realist” pentru adoptarea monedei euro de către România, după ce autorităţile de la Bucureşti au renunţat la termenul avansat iniţial, respectiv anul 2015.

„În ceea ce priveşte termenul de aderare la euro, eu cred că va trebui să fie menţionat ferm în documentele noastre oficiale, iar optim nu poate fi decât anul 2017. La unele importante persoane din România am auzit enunţat, ca termen, anul 2019 sau chiar nefixarea unui termen de trecere la moneda euro, cu argumentul practicii altor ţări care nu au asumat o dată. Este greşită o neasumare de termen”, afirmă Băsescu, într-un interviu pentru publicaţia online Calea Europeană.

Băsescu a mai reiterat că în 2014-2015 va începe o dezbatere pentru revizuirea Tratatelor UE, iar fără un termen clar şi credibil de adoptare a monedei euro şi asumarea obligaţiilor aferente, România poate rămâne într-o categorie de state de mâna a doua la nivelul UE. El a arătat şi că România trebuie să facă eforturi şi pentru ca sectorul companiilor de stat să devină unul competitiv, care să facă faţă competiţiei din zona euro.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.