LIFE-STYLE & HOBBY, Cinema - Filme

Un veac de nelinişte (cu Ingmar Bergman)

Autor: Anca Muresan

„Orice se poate întâmpla, totul este posibil şi probabil. Timpul şi spaţiul nu există; bazându-se într-omăsură nesemnificativă pe realitate, imaginaţia învârte şi ţese noi modele.” Cu aceste cuvinte a ales Ingmar Bergman să îşi încheie cariera cinematografică. Sunt rostite în finalul ultimului său film făcut pentru cinema, Fanny şi Alexander, din 1982, şi sunt preluate din piesa Un joc al visului, scrisă de un alt mare suedez pe care l-a admirat, August Strindberg. Cu rol de epitaf artistic, pasajul poate fi citit nu doar ca un cod de interpretare a ultimului său film, ci oferă cheia de intrare în multe dintre operele sale. Viaţa ca tărâm al visului, un loc în care realitatea şi fantezia se alimentează reciproc este una dintre constantele operei celui mai cunoscut cineast suedez. Un cineast al cărui nume nu mai are nevoie de un pre-nume, căci reprezintă garanţia valorii şi se identifică cu creaţia sa.

Când spui Bergman, spui aproape invariabil capodoperă. S-a născut în 14 iulie 1918 şi a fost captivat de imagine încă din copilărie, când trăia într-o lume ficţională pe care şi-a creat-o singur: la început cu ajutorul unui proiector rudimentar, primit cadou, apoi printr-un teatru de marionete pe care l-aconstruit la el în cameră. Lanterna magică, obiect miraculos ce i-a marcat destinul, este şi titlul autobiografiei lui Bergman. La 100 de ani de la naşterea lui, personalitatea sa încă incită, provoacă dezbateri, stârneşte curiozitate. S-au scris articole nenumărate şi cărţi ce i-au analizat viaţa şi opera, s-au făcut documentare despre el. Doar la ediţia din 2018 a Festivalului de la Cannes au fost prezentate în premieră două filme care omagiază imensa moştenire cinematografică pe care ne-alăsat-o Bergman: unul semnat de Margarethe von Trotta (Ingmar Bergman-Vermächtnis eines Jahrhundertgenies / Searching for Ingmar Bergman, 2018) şi celălalt de Jane Magnusson (Bergman – Ett år, ett liv / A year in a life, 2018). În secţiunea Cannes Classics a fost de asemenea proiectat filmul A şaptea pecete, realizat în 1957, unul dintre cei mai intenşi ani ai lui Bergman – când a mai lansat Fragii sălbatici, un film de televiziune şi a montat patru spectacole de teatru, – an reflectat în documentarul realizat de Jane Magnusson.

Citeste continuarea pe LiterNet.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.