LIFE-STYLE & HOBBY, Cinema - Filme, Festivaluri

Regizorul filmului Oldboy, Park Chan-Wook, invitatul special al Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, 2016

Regizorul coreean Park Chan-wook va primi în 2016 Trofeul ANONIMUL pentru contribuţia sa la frumuseţea cinematografiei universale, luni, 8 august 2016, în cadrul Galei de Deschidere a Festivalului.

Gala va fi urmată de proiecţia în premieră în România a celui mai recent film al său, Agassi / The Handmaiden, inclus în Competiţia Oficială la Cannes 2016. Filmul va fi proiectat în prezenţa regizorului, a actriţei Kim Hae-sook (The Handmaiden; Thirst) şi a producătorului Wonjo Jeong (Stoker; Snowpiercer- regia Bong Joon-ho).

Născut în 1963 în Seoul, Park Chan-wook a studiat Filosofia la Universitatea Sogang şi a intenţionat să devină critic de artă. Pasul spre regia de film l-a făcut după ce a văzut filmul Vertigo al lui Alfred Hitchcock.

Filmul Joint Security Area (2000) a fost primul său succes atât de box-office, cât şi de critică. Au urmat Sympathy for Mr. Vengeance (2002), Oldboy (2003) şi Lady Vengeance (2005), care i-au adus regizorului coreean recunoaşterea internaţională, un enorm succes de public şi mai ales un prim premiu la Festivalul de la Cannes – Marele Premiu al Juriului pentru Oldboy în anul 2004.

Au urmat I’m a Cyborg but that’s OK (2006), câştigător al Premiului Alfred Bauer la Berlinale 2007, un al doilea premiu la Cannes, Premiul Juriului, pentru Thirst în 2009 şi un prim film în limba engleză în 2013 – Stoker cu Mia Wasikowska şi Nicole Kidman în rolurile principale.”

Citeste continuarea pe SIGLA-LiterNet_mic

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.