LIFE-STYLE & HOBBY, Arhitectura

Minunata biserica a lui Gaudi – Sagrada Familia

SagradaFamiliaSagrada Familia („Sfanta Familie”) este o catedrala renumita din capitala Cataloniei, Barcelona. Opera impresionanta inca neterminata a lui Antoni Gaudi – Sfanta Familie – este unul dintre cele mai vizitate monumente ale Barcelonei.

Constructia bisericii a inceput in 1882 si inca nu s-a terminat. Se preconizeaza ca va fi terminata in jurul anului 2041, adica peste 32 de ani. Initial a fost conceputa de editorul catalan Josep Bocabella. Lucrarile au fost incepute de arhitectul Francesc de Paula Villar intr-un stil traditional neo-gotic. Cei doi insa n-au cazut de-acord asupra desfasurarii constructiei si Antoni Gaudí a preluat lucrarea.

In prezent, constructia este in curs de desfasurare sub indrumarea lui Jordi Bonet I Armengol. Incepand cu anii 1980 a fost folosita tehnologia calculatoarelor pentru procesul de proiectare si constructie. Acest lucru a adus imbunatatiri radicale in accelerarea procesului.

Unul din motivele care intarzie atat de mult ridicarea bisericii este insistenta lui Gaudi de a nu folosi banii guvernului pentru terminarea Sagradei Familia. Lucrarea este finantata exclusiv din donatii. Aceste donatii se strang din taxele pe care le platesc miile de turisti din intreaga lume care vin sa viziteze biserica in fiecare an.

Gaudi si-a dedicat mai mult de 40 de ani din viata pentru construirea Sagradei Familia. Ultimii 15 ani i-a petrecut doar asupra acestui proiect.

Biserica romano-catolica va cuprinde 18 turnuri inalte, iar cel mai inalt va atinge o inaltime de 180 de metri. Este proiectata sa aiba 60 metri latime si 95 metri lungime.Sagrada2

Un turn de 180m in varful caruia se afla un miel si care il reprezinta pe Iisus a fost inclus in desenul original al lui Gaudí. Acest turn urmeaza sa fie inconjurat de alte patru turnuri mai mici care ii reprezinta pe cei patru evanghelisti si vor fi decorate in varf cu simbolurile animalelor care le sunt atribuite. Un al cincilea turn o va reprezenta pe Fecioara Maria. Turnurile vor fi decorate cu mozaicuri colorate si pe unele vor fi inscriptionate cuvintele „Excelsis” si „Hosanna”. Cele trei fatade ale bazilicii – Patimile, Nasterea si Imparatia – au cate trei portaluri pentru a reprezenta credinta, speranta si dragostea.

Biserica La Sagrada Familia apartine patrimoniului mondial al UNESCO.

Intrarea in biserica costa 11 euro, in timp ce grupuri de 20 sau mai multe persoane, pensionarii, studentii, tinerii sub 18 ani pot beneficia de o reducere. “Prieteni ai Bisericii”, copiii sub 12 ani si persoanele cu handicap (plus un insotitor) au dreptul la intrare gratuita. Daca doriti ghiduri audio, urcare cu liftul, acces la garderoba, trebuie sa platiti in plus. Sunt disponibile scaune cu rotile pentru vizitatorii cu handicap.

Desi biserica nu a fost deteriorata in timpul razboiului civil spaniol, in 1936, anarhistii catalani au distrus numeroase modele si planuri pentru a curata orasul de icoane religioase.

Arhitectul-sef Antonio Gaudi a murit intr-un tragic accident de tramvai. A fost plans de toata suflarea Barcelonei si este inmormantat in cripta Sagradei Familia.

Chiar daca biserica mai are mult pana a fi considerata terminata, aceasta merita vizitata. Se poate vedea cripta unde este inmormantat Gaudi, cat si un muzeu care vorbeste despre istoria arhitectului si a maretului proiect. Muzeul este la baza catedralei si detine multe imagini ale acesteia de-a lungul etapelor de ridicare, multe modele de schele si desene arhitecturale. Vizitatorii care doresc sa urce in turn sunt nevoiti sa urce circa 350 de trepte, iar cei cu rau de inaltime si cu claustrofobie sunt sfatuiti sa nu riste.

Sagrada3

Este un pic ingrijorator momentul urcarii treptelor scarii inguste in forma de spirala, stiut fiind faptul ca unii contemporani ai lui Gaudi au considerat ca geometria constructiei sale e facuta in asa fel incat sa sfideze logica matematicii, prin urmare nu ar putea rezista.

 

Sursa:  Wikipedia; Crestinortodox.ro; Catedrale.cerc.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.