LIFE-STYLE & HOBBY, Carti & Literatura

Limita dintre vechi și nou (recenzie)

Recenzie a cărții „Confesiunile leoaicei” de Mia Couto

Autor recenzie: Razvan Timar

De la o vreme am observat că sunt atras tot mai mult de cărți care au la bază întâmplări reale, iar dacă acestea înfățișează niște evenimente mai… ieșite din tiparul cotidianului e și mai bine. Nu a trebuit să citesc decât primul paragraf din descrierea cărți lui Mia Couto pentru a fi pe deplin captivat de promisiunea unei cărți a cărei acțiune are loc în îndepărtata Africă, tărâmul unde timpul pare să fi încremenit, pornind de la atacurile sălbatice ale unor lei asupra unui sat lipsit de apărare. Însă, după cum am observat de-a lungul lecturii, acestea au fost doar un pretext pentru ca autorul să exploreze teme mult mai profunde.

„Dumnezeu a fost cândva femeie.” Cu această propoziție simplă, dar de efect, Mia Couto își deschide romanul și ne invită într-o călătorie fascinantă, ambițioasă, în care modernul se împletește cu obceiurile vechi într-o așezare uitată de lume, unde magia e un concept care nu ridică niciun semn de întrebare, iar despre spiritele străbunilor se crede că sunt cele mai bune călăuze atunci când te confrunți cu o problemă. Narată din perspectivă dublă – a lui Mariamar, o fată simplă din satul Kulumani, mezina unei familii încercate de soartă, și a lui Arcanjo Baleiro, un vânător care încearcă să scape de fantomele trecutului și ale prezentului prin participarea la o ultimă vânătoare de lei – „Confesiunile leoaicei” ne prezintă în detaliu o lume despre care nu știm prea multe, sau nu pe cât ne-am dori; o lume divizată între dorința de a evolua și incapacitatea de a uita vechile obiceiuri, văzută prin ochii a două persoane diametral opuse, dar care se confruntă cu probleme asemănătoare.

Citește continuarea pe SiglaBookBlog

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.