LIFE-STYLE & HOBBY, Cinema - Filme

Festivalul de Film de la Berlin: Aferim, cea mai bună regie

Cea de-a 65-a ediţie a galei Festivalului de Film de la Berlin a avut loc sâmbătă seară şi s-a încheiat prin decernarea marelui premiu, Ursul de Aur, cineastului iranian disident, arestat la domiciliu, Jafar Panahi, recompensat pentru lungmetrajul „Taxi”. Acelaşi film a primit vineri premiul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI), scrie Mediafax.

aferim_poster_29443600Selecţia oficială a celei de-a 65-a ediţii a Festivalului de Film de la Berlin a inclus 23 de pelicule, dintre care 19 au concurat pentru marile trofee dincompetiţia oficială. 21 dintre aceste filme au fost proiectate în premieră mondială.

„Aferim!”, o peliculă alb-negru regizată de Radu Jude, a fost singurul film românesc din competiţia de anul acesta a Berlinalei, iar în secţiunea necompetiţională Panorama a fost inclus un alt lungmetraj autohton, „De ce eu?”, de Tudor Giurgiu.

Radu Jude a primit premiul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie, care, anul acesta, i-a fost decernat, ex aequo, şi Malgorzatei Szumowska, pentru filmul „Body”.

„Aferim!”, regizat de Radu Jude, a avut premiera mondială miercuri, la Berlinale Palast, şi a fost primit cu aplauze din partea publicului, în timp ce presa internaţională de profil a publicat cronici elogioase la adresa sa.

„Aferim!”, despre care presa internaţională de profil a relatat că este „o lecţie aspră de istorie, uşurată de umorul deocheat şi de elementele westernului clasic”, este un film istoric, a cărui acţiune are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX, unde un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoţit de fiul său (Mihai Comănoiu), caută un rob fugar (Cuzin Toma).

Cea mai recentă prezenţă a unui film românesc în competiţia oficială a Festivalului de la Berlin a fost înregistrată în urmă cu doi ani, când „Poziţia copilului”, produs de Ada Solomon şi regizat de Călin Peter Netzer, a câştigat trofeul Ursul de Aur.

LISTA completă a câştigătorilor la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2015:

Ursul de Aur pentru cel mai bun film – „Taxi”, de Jafar Panahi

Ursul de Argint – Marele Premiu al juriului – „El Club/ The Club”, de Pablo Larraín

Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor – Radu Jude, pentru „Aferim!”, şi Malgorzata Szumowska, pentru „Body”

Ursul de Argint pentru cea mai bună actriţă – Charlotte Rampling, pentru rolul din „45 Years”, de Andrew Haigh

Ursul de Argint pentru cel mai bun actor – Tom Courtenay, pentru rolul din „45 Years”, de Andrew Haigh

Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu – Patricio Guzmán, pentru „El botón de nácar/ The Pearl Button”

Premiul „Alfred Bauer” pentru noi perspective în arta cinematografică – „Ixcanul/ Ixcanul Volcano”, de Jayro Bustamante

Ursul de Aur pentru cel mai bun scurtmetraj – „Hosanna”, de Na Young-kil

Ursul de Argint pentru cel mai bun scurtmetraj – „Bad At dancing”, de Joanna Arnow

Premiul juriului secţiunii de scurtmetraje (Audi Short Film Award) – „Planet Σ”, de Momoko Seto

Premiul pentru cel mai bun film de debut din secţiunea Panorama – „600 Millas”, de Gabriel Ripstein

Ursul de Argint pentru realizări artistice şi tehnice deosebite – Sturla Brandth Grøvlen pentru imaginea filmului „Victoria”, de Sebastian Schipper; Evgeniy Privin şi Sergey Mikhalchuk pentru imaginea filmului”Pod electricheskimi oblakami/ Under Electric Clouds”, de Alexey German

Scurtmetrajul nominalizat pentru premiile Academiei de Film Europene 2015 – „Dissonance”, de Till Nowak

Ursul de Aur pentru întreaga carieră – Wim Wenders

Premiul Berlinale Camera – regizorul Marcel Ophüls, istoricul de film Naum Kleiman, activiştii şi fondatorii Slow Food Alice Waters şi Carlo Petrini

Premiul juriului ecumenic pentru cel mai bun film din competiţie – „El botón de nácar”, de Patricio Guzmán

Premiul juriului ecumenic pentru cel mai bun film din secţiunea Panorama – „Ned Rifle”, de Hal Hartley

Premiul juriului ecumenic pentru cel mai bun film din secţiunea Forum – „Histoire de Judas”, de Rabah Ameur-Zaïmeche

Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din competiţie – „Taxi”, de Jafar Panahi

Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din Panorama – „Paridan az Ertefa Kam/ A Minor Leap Down”, de Hamed Rajabi

Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din Forum – „Il gesto delle mani/ Hand Gestures”, de Francesco Clerici

Premiul C.I.C.A.E. pentru cel mai bun film din Panorama – „Que Horas Ela Volta?”, de Anna Muylaert

Premiul C.I.C.A.E. pentru cel mai bun film din Forum – „Zurich”, de Sacha Polak

Premiul Gilde deutscher Filmkunsttheater (Guild of German Art House Cinemas), acordat unui film din competiţie – „Victoria”, de Sebastian Schipper

Premiul Label Europa Cinemas – „Mot Naturen”, de Ole Giæver şi Marte Vold

Premiul Teddy pentru cel mai bun film – „Nasty Baby”, de Sebastián Silva

Premiul Teddy pentru cel mai bun documentar – „El hombre nuevo/ The new man”, de Aldo Garay

Premiul Teddy pentru cel mai bun scurtmetraj – „San Cristóbal”, de Omar Zúñiga Hidalgo

Premiul juriului Teddy (secţiune care militează pentru drepturile minorităţilor sexuale) – „Stories of our lives”, de Jim Chuchu

Premiul Special Teddy – Udo Kier

Premiul Made in Germany – Perspektive Fellowship – Oskar Sulowski, pentru „Rosebuds”

Premiul Dialogue en Perspective – „Ein idealer Ort/ A Perfect Place”, de Anatol Schuster; menţiune specială – „Im Sommer wohnt er unten/ Summers Downstairs”, de Tom Sommerlatte

Premiul Caligari – „Balikbayan #1 Memories of Overdevelopment Redux III”, de Kidlat Tahimik

Premiul pentru pace – „The Look of Silence”, de Joshua Oppenheimer

Premiul Amnesty International – „Tell Spring Not to Come This Year”, de Saeed Taji Farouky şi Michael McEvoy

Premiul Heiner Carow – B-Movie: „Lust & Sound in West-Berlin”, de Jörg A. Hoppe, Klaus Maeck, Heiko Lange

Premiul Think: Film – Oskar Dawicki pentru „The Performer”, de Maciej Sobieszczanski şi Lukasz Ronduda; „Untitled/ Human Mask”, de Pierre Huyghe; menţiune specială – „Thamaniat wa ushrun laylan wa bayt min al-sheir/ Twenty-Eight Nights and A Poem”, de Akram Zaatari

Premiul publicului pentru un film de ficţiune din secţiunea Panorama – „Que Horas Ela Volta?/ The Second Mother”, de Anna Muylaert

Premiul publicului pentru un documentar din secţiunea Panorama – „Tell Spring Not to Come This Year”, de Saeed Taji Farouky şi Michael McEvoy

Premiul cititorilor Berliner Morgenpost – „Victoria”, de Sebastian Schipper

Premiul cititorilor Tagesspiegel – „Flotel Europa”, de Vladimir Tomic

Premiul cititorilor publicaţiei LGBT Siegessäule – „Zui Sheng Meng Si”, de Chang Tso-Chi

Premiul VFF Talent Highlight Pitch, acordate la Berlinale Talent Campus: Gema Juarez Allen (Argentina) şi Abner Benaim (Panama), pentru „Biencuidao”

Arte International Prize – Marcela Said (Chile), pentru „Los Perros”

Premiul Dolby – Warren Santiago (Thailanda, Filipine)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.