LIFE-STYLE & HOBBY, Teatru

Cockoşi (cronică teatru)

Autor: Anca-Maria Pănoiu

cockosi0Am mers la Cockoşi la câteva luni bune de la premieră, cu toate că de promovare şi afişe am tot avut parte – ba din pixeli, ba din celuloză. Fac mea culpa: am idei mai fixe, mai încremenite – le-a trebuit ceva până să se lase fluidizate într-atât încât să se toarne armonios şi fără cocoloaşe în forma politic corectă a vremurilor. Fie şi numai de formă. Credeam că o să merg la un spectacol despre gay(membri ai comunităţii LGBT? persoane care manifestă atracţie fizică faţă de indivizi de acelaşi sex? – nu ştiu, încă îmi antrenez grefa politic corectă…). Iar ceea ce îmi îndupleca rezerva pe care o am faţă de scoaterea preferinţelor sexuale din privat în public şi faţă de scandarea lor exaltată – fie că ai, fie că nu ai poftă să asişti la ea – era ce mai spuneau unii-alţii, cum că e un spectacol la care râzi de te prăpădeşti. Prin urmare, m-am dus la Cockoşi din curiozitate: Cum a înrămat piesa faptul homosexualităţii? Cu ce mijloace îl pune în scenă? Din ce unghi? Pe ce ton? Am avut parte de două mari surprize: nu m-am prăpădit de râs şi nu am mers la o piesă despre homosexuali.

În buna (deja!) tradiţie minimalistă a spectacolului contemporan, povestea nu e una complicată. Lucru bun în situaţia de faţă, pentru că simplitatea schemei narative lasă mijloacele actoriceşti, regizorale şi scenografice să se desfăşoare şi să se pună în valoare, chiar în lipsa notei de hazard care face trend-ulîn arta contemporană. Un cuplu de homosexuali se iubeşte de şapte ani, mai cu pasiune, mai cu năbădăi. Dintre ei, pe unul îl cheamă John şi este singurul personaj cu nume complet, poate pentru că el reprezintă punctul nodal al piesei: mărul discordiei şi motorul întregului conflict. Piesa începeprintr-o ceartă cu iz cotidian, în care se dezbat teme de cuplu cu surprinzător de mult praf de puşcă pentru cât de sâcâitor de obişnuite par: nepriceperea la gătit, nepotrivirea de caracter şi alte lucruri care încep cu „ne-” şi care, gândind la rece, te fac să te întrebi dacă acolo mai e vorba, într-adevăr, de dragoste. Ce oferă un gust mai puţin obişnuit (era să zic „dubios”, dar n-am zis!) dialogului e faptul cătoate substantivele şi adjectivele se declină la genul masculin, iar sugestia unei perversiuni zoo – aşa, de împăcare fulgurantă! – pe care nu-mi dau seama dacă aş fi vrut să o văd nici măcar în varianta hetero-, e cu atât mai… neobişnuită. Să zicem. Ecuaţia nu e gay până la capăt, în sensul că atunci când apare gelozia nu avem de-a face cu un intrus, ci cu o… intrusă. Şi aici lucrurile încep să sfârâie.

Citește continuarea pe SIGLA-LiterNet_mic

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.