LIFE-STYLE & HOBBY, Dans & Balet & Opera

Cei mai cunoscuti cantareti de opera italieni

index

Italia este locul de nastere al operei, de aici raspandindu-se in intreaga Europa. De aceea, nici nu este de mirare ca Italia se poate lauda cu cei mai valorosi compozitori si artisti de opera.

ENRICO CARUSO (1873 – 1921)

Nume reprezentativ in istoria operei, tenorul Enrico Caruso este o figura emblematica a acestui gen. Artistul s-a nascut intr-o familie saraca, insa acesta nu a fost un impediment in calea carierei sale. A inceput sa cante inca de la 11 ani, in diverse locuri (corul bisericii, cafenele si chiar pe strazi), iar ca artist a debutat in 1895, la teatrul Nuovodin Napoli, cu o opera de Dominico Morelli. Tot atunci a primit primul sau rol important, Loris din „Fedora” de Umberto Giordano, la teatrul liric din Milano. Daupa aceasta reprezentatie, calea spre consacrarea sa artistica a fost deschisa, in urmatorii ani aparand pe marile scane ale lumii. A fost un pionier al muzicii inregistrate, astfel ca, spre deosebire de multi artisti valorosi din trecut, vocea sa poate fi ascultata si in zilele noastre.

ANGELICA CATALINI (1780 – 1849)

Angelica_Catalani

Considerata una din cele mai bune cantarete de opera din toate timpurile, Angelica Catalini a fost descoperita ca talent artistic in perioada in care invata la manastirea Santa Lucia din Gubbio, Italia. Si-a inceput cariera la doar 15 ani, la Venetia. In 1806 , a fost invitata sa cante la Teatrul Regal din Londra, remarcandu-se repede in toata Europa. Gratie talentului sau remarcabil, i s-a incredintat misiunea de a redresa Opera din Paris. In culmea gloriei s-a retras din lumea muzicala pentru a se dedica ingrijirii celor trei copii ai sai. Ea nu s-a deconectat insa in intregime de lumea operei, deschizand o scoala de muzica pentru fete in Florenta.

LUIGI LABLACHE (1794 – 1858)

Nascut in Italia, din tata francez si mama irlandeza, Luigi Lablache a ramas cunoscut prin rolurile comice Don Giovanni si Sir Giorgio. Remarcandu-se si prin calitatile sale actoricesti, Lablache a dat o nota aparte reprezentatiilor sale lirice. Si-a inceput cariera in 1812, pe scena unui teatru liric din Napoli, cu opera „La Molinara” de Valentino Fioravanti. La ceremonia funerara a lui Beethoven (1827), Luigi a interpretat memorabil compozitia „Recviem” de Mozart, rol pe care l-a interpretat si la inmormantarea lui Chopin (1849).

GIUDITTA PASTA (1797 – 1865)

Celebra artista italiana este considerata una dintre cele mai bune soprane din istorie, cu ea fiind comparata mai tarziu Maria Callas. Giuditta a debutat in 1815, iar in 1822 era deja celebra la Paris gratie rolului remarcabil al Desdemonei din „Otello” de Rossini. S-a spus despre ea ca avea talentul de a da viata oricarui rol interpretat, reprezentative in acest sens fiind cele din „Anna Bolena” de Donizetti si Amina din „Somnambula” de Vincenzo Bellini. Stendhal i-a dedicat un capitol intreg artistei in „Viata lui Rossini” unde o descrie astfel : „Are o voce care vine din inima sa.”

MARIETTA ALBONI (1826 – 1894)

Critica muzicala o considera pe Marietta Alboni cea mai buna cantareata contralto din secolul al XIX-lea. A primit educatie muzicala de la insusi Gioachino Rossini, care a si ajutat-o sa se lanseze ca artista lirica. Marietta a debutat in 1842 cu rolul Climene din opera „Saffo” de Giovanni Pacini. Tot cu ajutorul lui Rossini, artista a obtinut un contract cu Bartolomeo Marelli, conducator al operei din Milano. Vocea artistei a iesit in evidenta prin timbrul exceptional, prin profunzime si prin flexibilitate. A dat personalitate rolurilor sale prin gratie si sarm, mai ales ca a avut si talent actoricesc.

FRANCESCO TAMAGNO (1850 – 1905)

Tenor italian talentat, Francesco Tamagno s-a facut cunoscut in intreaga Europa prin vocea sa deosebita. Artistul a luat lectii de muzica de la compozitorul Carlo Pedrotti. Vocea sa a fost asemanata cu o trompeta, artistul fiind renumit si prin sensibilitatea si prin puterea de adaptare a timbrului sau vocal. Tamagno a impresionat prin rolul protagonistului din „Otello”, la Scala din Milano. In timpul intregii sale cariere muzicale, Tamagno a sustinut reprezentatii pe scene renumite din 26 de tari.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.