LIFE-STYLE & HOBBY, Teatru

Amalia respiră adânc (cronică teatru)

Autor: Adrian Ţion

amaliarespiraadanclucanu0Oradea, Lactobar Retro Bistro de pe strada Republicii. Pereţii şi tavanul impresionează puternic pe cel ce trece pragul localului prin încărcătura lor neobişnuită: televizoare vechi, între care marca Temp 6 (importate din Uniunea Sovietică) cu peştele ornamental din spiclă pe el, aspiratoare Ideal, reşouri la care se încălzeau oamenii în anii `70 în apartamentele neîncălzite, aparate foto Smena (tot din Uniune), botul unei Dacii 1300 iese agresiv din perete, o altă Dacie e aşezată în mijloc. Barul e plin de sticle cu etichete îngălbenite, apare sticla de sana ce amintesc de sticla de lapte din 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile al lui Mungiu, ziare din perioada comunistă, şiruri de sticle de sifon împodobesc tejgheaua, acordeoane, magnetofoane, radiouri cu tranzistori tip Gloria, teluri, râşniţe manuale de cafea atârnă de pretutindeni, agresându-ţi privirea din diferite părţi. Într-un colţ, ceasuri demodate care măsoară mersul timpului înapoi. Un local actual decorat excentric sau o expoziţie cu iz nostalgic?

Cluj, Teatrul Naţional, Studio „Euphorion”. O puştoaică în costum de pionier sare coarda pe mica scenă, apoi se apucă să sporovoiască despre Vitea, Babuşca, Saşa, nume fictive din perioada de sovietivare în care ea a crescut, nume aliniate imperativului onomastic al momentului, ca cel real al lui Vladimir Tismăneanu, de pildă, apoi puştoaica, mai mult şăgalnică decât evlavioasă, cântă cum a fost învăţată la şcoală „Hai la lupta cea mare…” sau repetă papagaliceşte „Boje moi, hai, tătucule, paidiom„, pătrunsă de elanul muncitoresc al epocii. Se numeşte Amalia şi se laudă că a învăţat să respire adânc pentru a supravieţui. Mama ei s-a sinucis, dar ea vrea să se integreze în rândul oamenilor mari ca să cânte împreună cu ei cântece mobilizatoare cu „Bumbeşti – Livezeni” sau cu „Doftana prin gratii de fier„. Apoi o vedem la mormântul fiului ei, împuşcat atunci când acesta a încercat să treacă Dunărea la sârbi, ca în cele din urmă, respinsă de fratele mai bine situat, să rămână singură la un azil de bătrâni. O viaţă din pubertate până în senectute, derulată într-o oră şi ceva de spectacol. Desigur, şi ea vorbeşte despre electrificarea ţării, diviziunea muncii, societatea socialistă multilateral dezvoltată, cincinal, cooperativa agricolă de producţie, raţia de ulei, despre Dacia 1300, tacâmuri de pui, despre ce a învăţat-o partidul că e bun şi rău, viaţa trecând peste ea cu repeziciune şi cinism necruţător.

Citește continuarea pe 

SIGLA-LiterNet_mic

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.