HR & DEZVOLTARE PERSONALA, Human Resources, Leadership

Cei mai buni studenți români au fost premiați în cadrul Galei Studenților Români din Străinătate

Peste 800 de personalități din mediile academic, cultural, public și privat, studenţi şi absolvenţi români și membri LSRS din peste 50 de ţări s-au reunit pe 8 ianuarie 2015, la Palatul Parlamentului, Sala C.A. Rosetti, pentru a cunoaște și recunoaște excelența academică românească din toate colțurile lumii. Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) a sărbătorit totodată și 6 ani de activitate.

Gala LSRS 2015_1

Invitați. Alături de finaliști, câștigători, voluntari, studenți și absolvenți, printre reprezentanții mediilor academic, cultural, public și privat amintim pe: Excelenţa Sa Klaus Werner Iohannis, Preşedinte al României, Prof. Univ. Dr. Ionel Valentin Vlad, Președinte al Academiei Române, Excelenţa Sa Bogdan Lucian Aurescu, Ministru al Afacerilor Externe, Domnul Sorin Mihai Câmpeanu, Ministru al Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Doamna Gabriela Szabo, Ministru a Tineretului și Sportului, Domnul Raed Arafat, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Doamna Diana Voicu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională.

Premierea unor tineGala LSRS 2015_2ri de excepție. La Gala Studenților Români din Străinătate s-au oferit 9 premii studenților români cu rezultate excepționale, astfel:

  1. Studentul Anului din Europa, nivel universitar – Sergiu Iliev (Imperial College, Marea Britanie).
  2. Studentul Anului din Europa, nivel post-universitar – Alexandra-Maria Bocşe (Universitatea Cambridge, Marea Britanie).
  3. Studentul Anului din America de Nord, nivel universitar – Mădălina Vlăsceanu (Universitatea Rochester, SUA).
  4. Studentul Anului din America de Nord, nivel post-universitar – Carla Baricz (Universitatea Yale, SUA).
  5. Studentul Anului de pe Alte Continente – Viorica Raluca Contu (Universitatea din Yamanashi, Japonia).
  6. Studentul Român Erasmus al Anului, premiu special oferit de ANPCDEFP – Antonela Vieriu (Universitatea Albert Ludwigs din Freiburg, Germania).
  7. Studentul Anului în România – Ionuț Budișteanu (Universitatea din Bucureşti).
  8. Premiul Special în Arte “Grigore Vieru” – Alecsandra Raluca Drăgoi (Universitatea Portsmouth, Marea Britanie).
  9. Marele Premiu: Studentul Român al Anului din Străinătate – Raluca Popa (Universitatea MIT, SUA).

Raluca Popa, câştigătoarea Marelui Premiu, este din Sibiu şi în Septembrie 2014 a terminat doctoratul la Massachusetts Institute of Technology (MIT) din SUA în domeniul informaticii cu specializarea în Securitatea Internet-ului. Teza sa de doctorat contribuie la protejarea datelor confidenţiale sau private împotriva hacker-ilor şi a câştigat premiul Sprowls pentru cea mai bună teză în informatică de la MIT. Proiectul său CryptDB este folosit de companii de renume precum Google, SAP AG şi Lincoln Labs. La începutul acestui an a decis să accepte oferta Universității Berkeley unde își va începe cariera academică.

Gala LSRS 2015_4_Raluca Popa

Distincții speciale. În cadrul celei de-a șasea ediții a Galei LSRS, Liga Studenților Români din Străinătate a oferit Domnului Colonel Dorin Petruţ distincția „Eroism, devotament și demnitate”.

În a doua sa misiune în Irak, pe 11 septembrie 2007, Domnul Colonel a salvat viaţa unui colonel britanic cu preţul pierderii unui picior.

Fundaţia CAESAR. Gala LSRS 2015 a marcat, de asemenea, și începerea activității Fundației CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români), proiect al Ligii Studenților Români din Străinătate început în 2011 și ajuns astăzi la maturitate și independență juridică. CAESAR este o Fundație de sine stătătoare, dezvoltată pe trei direcții: comunitate, laborator de idei şi platformă de acţiune civică a tinerilor, oferind idei şi soluţii concrete în domenii de importanţă strategică pentru viitorul României.

În acest context, unul dintre primele proiecte pe care CAESAR le va lansa curând este promovarea adoptării votului electronic și prin corespondență. Dacă următoarele două luni nu vor aduce un progres real în această direcție, CAESAR va utiliza dreptul la inițiativă legislativă cetățenească – garantat de articolul 74 din Constituția României – și va prezenta Parlamentului în cel mai scurt timp 100.000 de semnături de susținere a unui astfel de proiect, în condițiile legii.

Evenimentul s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui Camerei Deputaților, Domnul Valeriu Ștefan Zgonea. LSRS mulțumește voluntarilor implicați în echipa de organizare și totodată Centrului Internațional de Conferințe de la Palatul Parlamentului, care a găzduit pentru al cincilea an consecutiv Gala Studenților Români din Străinătate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.