EDITORIALE, COMENTARII, ANALIZE, HR & DEZVOLTARE PERSONALA, Human Resources

Sisteme de invatamant performante. Coreea de Sud

LauraDragomir_poza2Coreea de Sud ocupa primul loc 2014 in Topul mondial pe educatie. Clasamentul a fost realizat de firma Pearson, cea mai mare companie educativa din lume, care detine Financial Times si The Economist Group.

Topul se realizeaza pe baza rezultatelor elevilor din cele 40 de state la testele internationale de cunostinte, adica la Citit, Matematica si Stiinte, dar si pe baza statisticilor in ceea ce priveste gradul de alfabetizare si de absolvire a cursurilor de catre elevi.

Examenul final al elevilor de liceu din Coreea de Sud durează 9 ore si este unul dintre cele mai grele teste standardizate din lume. Este sustinut in aceeasi zi de catre toti liceenii (de obicei in joia din a doua saptamana a lunii noiembrie) si toata societatea coreeana isi centreaza atentia pe acest examen. Elevii sunt tratati cu mult respect, taxiurile le ofera curse gratuite pana la scoala, mijloacele de transport sunt suplimentate pentru a face fata numarului de elevi care trebuie sa ajungă in acelasi timp la examen, iar restul populatiei poate ajunge cu o ora mai târziu la munca, pentru a nu incurca circulatia.

Este o nebunie ce se intampla in aceasta tara, unde programul de invatare este de 7 zile si in care performantele deosebite obtinute de elevii si studentii sud-coreeni sunt explicate prin existenta unui sistem draconic de meditatii private. Iar meditatorii castiga, astfel, foarte multi bani. Un articol amplu aparut in publicatia Time denunta “Academiile de meditatii private”, ce functioneaza după orele de scoala (denumite “hagwons”), astfel ca autoritatile au instaurat interdictia de a studia dupa o anumită ora si acorda prime cetatenilor sud-coreeni care denunta persoanele care o încalca.

Desfiintarea hagwon-urilor sud-coreene este doar o etapă dintr-o operatiune mai larga, ce incearca sa imblanzeasca cultura acestei tari in ceea ce priveste sistemul educational actual. Au inceput deja schimbari in sistemele de testare a elevilor si de admitere in universitati, pentru a reduce stresul elevilor si pentru a recompensa alte calitati, precum creativitatea.

invatamant-coreea-de-sud-300x209In Coreea de Sud exista mai multi meditatori privati decât profesori in scolile de stat, iar cei mai populari dintre ei castiga bani frumosi, cateva milioane de dolari pe an din meditatii private, organizate fie online, fie personal cu elevii. Iar când ministrul Educatiei din Singapore a fost intrebat despre dependenta natiunii de sistemul meditatiilor private, a gasit un singur motiv de speranta: “Nu stam asa de rău precum coreenii”.

La Seul, un numar enorm de elevi care nu au intrat la universitatile de top isi petrec tot anul următor pregătindu-se in aceste hagwon-uri, pentru a-si imbunatati notele la examenele de admire la universitate. La prestigiosul Daesung Institute, admiterea are la baza rezultatele studentilor la acest examen si, in medie, doar 14% dintre candidati sunt acceptati. După un an de pregătire, cu meditatii de 14 ore pe zi, aproximativ 70% dintre elevi reuşesc să fie admişi la una din cele trei universităţi de top din Coreea de Sud.

Problema nu este că elevii sud-coreeni nu învata suficient la scoala, ci ca nu învata in mod inteligent. Sunt atat de obositi, incat o treime dintre elevi dorm in timpul orelor, in timp ce profesorul continua sa le dicteze, aparent fără a fi deranjat de acest lucru. Iar afacerile unora se dezvolta nestingherit. Magazine cu cadouri vând perne speciale care se pun pe antebrat, pentru a face somnul mai confortabil in bancile scolare. In acest fel, s-a impamantenit credinta ca poti să dormi in clasa si sa stai treaz pana tarziu pentru a invata.

“Tot ce facem este să invătam, exceptand orele cand dormim”, spun elevii de liceu, care nu pot trece de presiunea exercitata de propria familie. Pentru ca părintii sunt cei care ii preseaza in cursa pentru educatie si ei sunt cel mai dificil de “convertit” la noua strategie.

Ministerul Educatiei din Coreea de Sud vrea sa inlocuiasca manualele si caietele cu tablete PC, produse de business-ul coreean Samsung, care lanseaza un model special, putin costisitor si durabil. Iar oficialii vor ca toti elevii sa beneficieze de invătamantul digital pană la finele lui 2015. Manualele vor fi accesibile in format electronic si puse la dispozitia elevilor prin sistemul de cloud computing, serviciul web care gazduieste toate programele de care au nevoie utilizatorii sai, fără ca PC-urile acestora sa fie incarcate cu datele necesare functionarii acestora. Acest lucru va permite elevilor să acceseze materialele de oriunde, fară a mai depinde de localizarea computerului personal.

Peste toate acestea, de departe, rezultatele elevilor si studenţilor sud-coreeni trezesc invidia tuturor. Ei îi depăşesc in mod constant pe concurentii din toate celelalte tari in clasamentele si concursurile internationale. De la sine inteles ca, fara obsesia pentru educatie, Coreea de Sud nu ar fi devenit puterea economica si financiara din zilele noastre.

 

Acest articol a aparut pe Blogul LauraDragomir.ro

Laura Dragomir este Speaker, Trainer, Coach in Comunicare si Public Speaking

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.