EDITORIALE, COMENTARII, ANALIZE, MACROECONOMIE, PIETE FINANCIARE, Politica Monetara & Inflatia, Banci & BNR

Sine ira et studio (Fără furie şi ambiţie) (opinie, Valentin Lazea)

În ultimele săptămâni, asistăm la un atac mediatic intens a cărui țintă este Banca Națională a României. Paleta atacului este largă: asistăm atât la întrebări cât şi la acuzații (grave), atât la atitudini de bună-credință cât şi la unele rău-voitoare, atât la apelul la argumente cât şi la apelul la emoțiile publicului. Indiferent însă de natura atacului, Banca Națională este datoare să informeze, să corecteze erorile, să ofere propria variantă a adevărului.

În cele ce urmează, vom încerca să răspundem în mod succint la zece astfel de întrebări vehiculate recent în spațiul public. Caracterul succint al răspunsurilor este potrivit epocii grăbite în care trăim, în care puţini oameni îşi acordă timpul necesar pentru a analiza problemele în profunzime. Ceea ce nu înseamnă că nu am putea furniza răspunsuri mult mai detaliate celor interesați.

1. De ce Banca Națională a României a crescut dobânda de politică monetară cu 0,75 puncte procentuale pe parcursul anului 2018, atunci când Banca Națională a Poloniei şi Banca Națională a Ungariei au menținut neschimbate dobânzile lor de politică monetară?

Principala motivație a abordării diferite o constituie evoluția diferită a ratei inflației. Aceasta a crescut, în România, pe fondul unei cereri excedentare cuplată cu șocuri pe partea ofertei, până la 5,4 la sută în primăvara anului 2018, cu mult peste ţinta de inflație de 2,5±1 punct procentual, făcând inevitabilă creșterea dobânzii de politică monetară. În schimb, în Polonia rata inflației s-a situat cu mult sub ținta de 2,5%±1 pp, iar în Ungaria în apropierea țintei de 3%±1 pp, astfel încât nu a  fost necesară o reacție a politicii monetare.

O altă explicație este dată de evoluția diferită a deficitului extern (de cont curent), care în România a crescut în 2018, conform CE-AMECO, la 4,3% din PIB, în timp ce în Polonia deficitul extern a rămas la 0,5% din PIB, iar în Ungaria s-a înregistrat un surplus extern de 1,3% din PIB. Neavând deficite mari de finanțat, Polonia şi Ungaria nu aveau motive de a-şi face monedele mai atractive prin creșterea ratei dobânzii.

Evoluțiile diferite ale inflației şi ale deficitului de cont curent în România faţă de celelalte două țări îşi au explicația şi originea în relaxarea fiscală (începută în 2015 în România şi continuată în anii următori), care a dus deficitul bugetar în 2018 la 3,3 % din PIB (conform CE-AMECO), în timp ce în Polonia acesta a rămas la 0,9% din PIB, iar în Ungaria la 2,4% din PIB.

Când fundamentele macroeconomice sunt deteriorate chiar de politicile fiscale, politica monetară nu are de ales: ea este obligată să reacționeze.

În cele din urmă, justețea deciziilor de politică monetară din 2018 este reflectată de revenirea ratei inflației în intervalul țintit, la sfârșitul anului, un fapt incontestabil. /…/

Citește continuarea pe opiniibnr.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.