EDITORIALE, COMENTARII, ANALIZE, PIETE FINANCIARE, EUROPA

Politicile lui Viktor Orban – cealalta fateta a masurilor din ultimii 4 ani ale Premierului Ungariei. Taxe tip „Robin Hood”, nationalizarea pensiilor private si alte lucruri traznite

poza2_CristianTudorescuIn aceste zile, Guvernul de la Budapesta mai desfasoara o batalie cu bancile, erijandu-se in aparatorul populatiei in raport cu acestea, considerate a reprezenta „inamicul” care vrea sa dobandeasca de pe urma clientilor mai mult decat i se cuvine.

Masurile recente de convertire, pana la final de 2015, in forinti a creditelor in valuta si de impunere a returnarii de catre banci a comisioanelor considerate „incorecte”, si-au gasit ecouri in sensul de a fi salutate inclusiv pe la noi. Termenul de „incorecte” este unul relativ si ar fi periculos ca un Guvern sa decida ce proportie din pretentiile unei banci este „incorecta”. S-ar putea ca efectul negativ in sistem sa fie mai mare decat asa-zisa protectie a populatiei.

Cunoastem, probabil fiecare dintre noi, unul sau mai multe cazuri in cercul nostru de familie sau apropiati, unde bancile au o inertie in a mentine o relatie dezechilibrata cu clientii, insa a generaliza un razboi impotriva bancilor atunci cand nu ne convine, este o eroare.

Una este tratarea punctuala a unor cazuri – existand si la noi avocati care s-au specializat in reprezentarea clientilor in relatia cu bancile, iar alta este generalizarea si salutul abuzului unui Guvern impotriva unui sistem bancar.

 

Dar sa extindem discutia: unde se afla Ungaria dupa 4 ani de la inceputul masurilor de obstructionare a capitalului privat, fie el domestic sau strain? Taxe „Robin Hood”, nationalizare pensii private, inducerea de pierderi de 3 miliarde de euro in sistemul bancar.

1) in 2010, Guvernul condus de Viktor Orban considera exagerate profiturile companiilor din telecom, energie, iar intr-o anumita masura si ale bancilor, impunand un impozit suplimentar pe profit – taxa tip „Robin Hood”, prin care penaliza profitul considerat excesiv. Ceea ce era anuntat drept temporar, a devenit aproape permanent. Desi unii jucatori sunt pe o piata de oligopol sau au monopol regional si au tendinta de a abuza consumatorii, a pune la zid aceste profituri este impotriva capitalului.

Nu e de mirare, astfel, ca toate companiile de prim rang listate la Bursa din Budapesta au pierdut mai mult de jumatate din valoarea de piata, in ultimii 3-4 ani.

As fi mentionat aici ca mai toti cetatenii au fost afectati in mod direct si vizibil, prin scaderea valorii activelor lor. Asta daca Ungaria ar fi avut in continuare fonduri de pensii private, doar ca…

 

2)  Fondurile private de pensii au fost nationalizate tot in 2010. Mizandu-se pe neinformarea publicului privind necesitatea dezvoltarii pensiilor private (Pilon II) ca alternativa de economisire si de diminuare a efectului implacabil al nesustenabilitatii pensiilor de Pilon I, Guvernul de la Budapesta a confiscat detinerile cetatenilor, transferandu-le la bugetul public.

Stafia unei astfel de gandiri bantuie si pe la noi: inca din vremea Ministrului Bugetului – Liviu Voinea, se tatona o astfel de posibilitate. Am scris aici la momentul vehicularii acestei idei – toamna lui 2013 – mascata intr-o exprimare foarte complicata atunci.

Practic, intr-un domeniu in care stim cu totii ca pensionarii de dupa anii 2035 nu vor primi din Pilonul I mai mult de un sfert raportat la salariul de la acel moment, toata reforma, tot procesul mental prin care o societate ar trebui sa treaca pentru a se obisnui cu ideea economisirii si investirii pe 30-40 de ani pentru a mai beneficia lunar de un 20-25% dintr-un salariu ipotetic – cam atat va ajuta Pilonul II – ei bine toate acestea pot fi aruncate la cos de un politician. Fie el Ministru al Bugetului, sau Ministru al Finantelor de la un anumit moment, sau Prim Ministru – s-ar putea sa i se para lui ca nu sunt bani sa acopere o nesustenabilitate bugetara si sa demonteze tot acel efort de autoeducare a societatii pentru bunastarea ei pe termen lung.

S-a intamplat in Ungaria, iar pe jumatate s-a intamplat si in Polonia. Ambele aveau Pilonul II inceput cu vreo 7 ani inaintea noastra, iar acumularile devenisera mari – cu beneficii pentru pietele de capital si financiare in sens larg, precum si pentru economiile locale.

 

3) Continuand sirul politicilor anti-capital de la Budapesta, ajungem la masura pe care Guvernul Orban vrea sa o adopte acum: pana la finalul lui 2015 sa nu mai existe credite denominate in moneda straina, iar bancile sa returneze acele „comisioane incorecte” – un termen ale carui granite nu sunt definite. Estimarea actuala este cea a unei pierderi pe intregul sistem bancar de la Budapesta de 2,5 – 3 miliarde de euro.

Deci bancile nu vor fi in situatia de a credita eficient economia Ungariei in anii urmatori, ci mai degraba de a gestiona impactul pierderilor impuse de Guvern.

Facand o paralela cu situatia Romaniei, ar fi atat de facil sa ne bucuram de astfel de masuri si sa le consideram oportune si pentru economia noastra, in conditiile in care multi debitori sunt inrobiti in relatia cu bancile, nu-i asa? Dar ce facem daca tot de la banci asteptam sa finanteze capitalul de lucru pentru a reporni Oltchim (*), de pilda? Sau – in antiteza cu Oltchim – sa finanteze IMM-urile autohtone inca viabile, nerapuse de criza? Atunci or sa vrea ele sa crediteze intr-un mediu in care sunt hulite, iar cetatenii le-ar vrea sanctionate?

(*) Nota: Avocatul Gheorghe Piperea e cel care saluta politicile de la Budapesta pentru populatia indatorata, cautand sa valideze propria lupta cu bancile locale. Simultan conduce Oltchimul aflat in insolventa, negociind relansarea societatii cu aceleasi banci pe care le-ar dori „tunse”.

 

La Budapesta, ca rezultat al tuturor acestor masuri de izolare a Ungariei fata de capital – indiferent ca vorbim de acumularea de capital national (vezi fondurile de pensii), sau strain – PIB-ul creste in jurul lui 1%, in timp ce vecinii Ungariei (Romania, Polonia) au cresteri de 3-4%.

Forintul maghiar este depreciat cu 15-20% fata de anul 2010. Cei care se inspira ocazional din ce face Viktor Orban, ar fi confortabili cu un euro la peste 5 lei, sa zicem?

Asadar efectele economice undeva se vad.

 

Iar in final, o intrebare: daca tot imprumutam din cand in cand argumente dinspre politicile lui Viktor Orban atunci cand ne convin si le scoatem din context, revenind acum la Romania si alegand intre doua tipuri de scenarii privind politicile publice, oare pentru ce ar opta cei mai multi dintre noi:

– o politica in care, in vremuri de restriste, sunt restrictionate cheltuielile publice, sau

– o politica in care, la o adica, ti se poate lua din ceea ce ai acumulat pentru propria pensie?

A fost o vreme cand nu ne-a placut primul tip de politica. Sper sa nu fi dat peste al doilea.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.