Pentru Putin, dezinformarea înseamnă putere

31 august 2016 19:05

putiiinSursa foto: nytimes.com

În urmă cu cincisprezece ani, la începutul președinției sale, Vladimir V. Putin a declarat la emisiunea lui Larry King, la CNN că serviciul său anterior ca ofițer KGB a fost ca cel al unui jurnalist. „Ei au același scop de a strânge informații, de a le sintetiza și de a le prezenta pentru consumul factorilor de decizie”, a spus el. De atunci, Putin a excelat la utilizarea mass-media pentru a-și consolida puterea în interiorul Rusiei și, din ce în ce mai mult, să ducă un război de informații împotriva Occidentului, scrie New York Times.

Așa că spargerea aparentă, de către serviciile de securitate rusești, a casuței de email a Comitetului Național Democrat, urmată de publicarea lor de către WikiLeaks, nu ar trebui să vină ca o mare surpriză pentru americani. Este doar cel mai recent exemplu al modului în care dl. Putin folosește informația ca armă. Iar Kremlinul a cultivat relațiile cu WikiLeaks ani de zile.

Putin a folosit, de asemenea, dezinformarea în anexarea  Crimeei și în războiul din Ucraina, a lansat atacuri informatice asupra Finlandei și statelor baltice, și a plantat povești inventate în Germania pentru a o face de râs pe Angela Merkel. În timpul Războiului Rece, Kremlinul a intervenit în politica americană timp de zeci de ani. Așa-numitele măsuri active ale K.G.B. -ului – subversiune, manipulări media, falsificare și finanțarea unor organizații „de pace” – stau în centrul sistemului de informații sovietic.

Atunci, ca și acum, Rusia a exploatat nemulțumirile reale din Occident – nemulțumiri față de războiul din Vietnam și tensiunile rasiale din anii 1960; anxietatea și teama de imigranți musulmani astăzi. Cu toate acestea, sprijinul lui Putin față de cei ca Donald Trump în America, de Brexiter-i din Marea Britanie sau față de reprezentanții dreptei, ca Marine Le Pen în Franța, nu înseamnă că acestea sunt creațiile sale.

Ceea ce pare să decumpănească cel mai tare publicul american este motivul pentru care Rusia, după ce a scăpat de comunism, lucrează activ pentru a submina Occidentul astăzi. Nu a câștigat America Războiul Rece?

De fapt, această întrebare, care a apărut în urmă cu 15 de ani, este la fel de vie astăzi așa cum a fost atunci.În timp ce majoritatea americanilor a văzut sfârșitul Războiului Rece ca un triumf asupra Uniunii Sovietice, majoritatea rușilor a văzut-o ca pe o victorie a propriului lor bun simț asupra unui regim senil și inept, care a rămas fără bani și idei și și-a pierdut apetitul pentru represiune. Dupa ce Mihail Gorbaciov a deschis mass-media sovietice, contrastul dintre sistemele economice socialiste și capitaliste a devenit prea evident. Iar când K.G.B. a încercat o lovitură de stat împotriva domnului Gorbaciov în 1991, nici măcar o  singură persoană nu a ieșit în stradă pentru a apăra comunismul, în timp ce mii și-au riscat viața, protestând față de lovitura de stat de la Moscova, în apărarea libertății.

Apoi a venit o greșeală americană: triumfalismul, mai degrabă decât felicitarea poporului rus pentru victoria lor asupra statului autoritar, și utilizarea unei ferestre scurte de oportunitate pentru a oferi Rusiei un ajutor economic suficient pentru a ușura durerea unei economii în colaps.

Acest lucru a fost fără viziune și periculos. A creat un fals sentiment de invincibilitate în America și a deschis calea pentru resentimente în Rusia. În cele din urmă, a permis revizioniștilor ca domnul Putin să portretizeze prăbușirea Uniunii Sovietice ca o conspirație americană.

De-a lungul ultimului deceniu, această narațiune de înfrângere și umilire a devenit o componentă marcantă a ideologiei de renaștere a lui Putin. Daca America a câștigat Războiul Rece, aceasta trebuie să fie responsabilă pentru dezmembrarea Uniunii Sovietice și sărăcirea a milioane de ruși. Și, dacă Rusia a fost învinsă, nu se poate prevedea decât că într-o zi va căuta răzbunare.

Această narațiune a devenit extrem de populară în Rusia. Anti-americanismul oferă rușilor o piață de desfacere familiară pentru frustrare și pentru sentimentul de neputință în fața propriului lor regim corupt și opresiv. Această situație îi oferă domnului Putin o acoperire ideologică pentru sistemul său de guvernare cleptocratic, condus de foști și actuali angajați ai serviciilor de securitate. Pentru a susține această narațiune, mass-media controlate de stat din Kremlin a excelat în reconstruirea imaginii Rusiei de cetate asediată vechi de secole.

Astăzi, dl Putin prezintă acțiunile Rusiei ca fiind reactive, nu agresive. De fiecare dată când Rusia atacă o fostă republică sovietică, confruntarea este descrisă ca un război „proxy” început de America împotriva Rusiei. Când Rusia a atacat Georgia, în 2008, Statele Unite ale Americii erau în mijlocul unor alegeri prezidențiale pe care Partidul Republican aflat la putere, urma să le piardă în scurt timp, așa că războiul a fost urmat, anul următor, nu de sancțiuni dure împotriva Rusiei, ci de o „resetare”, inițiată de noul președinte democrat, Barack Obama, și secretarul de stat, Hillary Clinton.

Aceasta, de asemenea, s-a dovedit a fi un pas greșit. Ideea a fost că doi noi președinți – Obama și Dmitri Medvedev, care îi luase recent locul lui Putin la Kremlin – ar putea lăsa trecutul în urmă. Dar domnul Medvedev, care a supervizat războiul din Georgia, a fost doar un înlocuitor desemnat de dl Putin pentru a eluda o limită de termen constituțională. Factorii de decizie politică de la Washington și de la Berlin știau acest lucru, dar au decis să construiască alături de dl Medvedev, în speranța de a diviza elitele Rusiei. În schimb, Rusia a putut scăpa basma curată în războiul cu Georgia și fără costuri, fapt care a contribuit în cele din urmă la încrederea rușilor conform căreia incursiunile lor ulterioare în Ucraina vor reuși.

Președinția domnului Medvedev s-a încheiat cu demonstrații în masă la Moscova și în alte orașe, în iarna lui 2011-12, cu zeci de mii care protestau contra întoarcerii lui Putin la președinție și cereau modernizarea statului. La acea vreme, domnul Putin a acuzat-o pe doamna Clinton, că ar fi luat „măsuri active” pentru a stimula protestatari. „Ea a dat tonul pentru unii actori din țara noastră și le-a dat un semnal”, a spus el. „Ei au auzit semnalul și cu sprijinul Departamentului de Stat al SUA au început să lucreze activ.”

Acum dl. Putin, care este cunoscut pentru faptul că este ranchiunos, pare să perturbe propria campanie prezidențială a doamnei Clinton, cu „măsuri active.” Faptul că dezvăluirile email-ului Comitetului Național Democrat i-ar putea aduce beneficii doar lui Donald Trump este, probabil, un bonus. Farmecul principal pe care dl. Trump îl are în Kremlin nu este că el îl admiră pe dl. Putin, ci acela că are un interes scăzut în sfera de influență a Rusiei. Iar dl. Putin a visat mult timp la un nou acord stil Yalta pentru a lăsa Rusia și America să împartă din nou Europa.

Pentru a fi sigur, capacitatea Rusiei de a influența alegerile americane este limitată. Dl Putin nu controlează mass-media americane, iar Rusia nu dispune de resursele financiare și militare pe care Uniunea Sovietică le avea. Cu toate acestea, efortul indică un pericol. O Rusie furioasă și în declin este mult mai periculoasă decât o putere economică ascendentă cum ar fi China. Sancțiunile nu vor schimba comportamentul lui Putin: acesta pune securitatea regimului său mult deasupra binelui economic al țării.

Dl. Putin are motive să se teamă într-un singur sens. Sistemul său se confruntă cu o amenințare existențială din partea modelului occidental de guvernare. La fel cum inadvertențele economice ale comunismului sovietic au fost expuse prin comparație cu bogăția produsă de capitalismul occidental, autoritarismul lui Putin nu se poate compara cu farmecul unei economii bazate pe statul de drept, deschidere și concurență. Cel mai bun mod pentru ca Occidentul să-i reziste Rusiei, acum ca și atunci, este să-și susțină propriile valori.

„Rusia, spre deosebire de lumea occidentală, în general, este încă de departe partea  mai slabă și poate conține de asemenea deficiențe care-i vor slăbi în cele din urmă propriul potențial total.” Așa a scris diplomatul maestru George F. Kennan în 1947. Noi știm acum că George Kennan avea dreptate. Vestea proastă este că a fost nevoie de 44 de ani ca profeția lui să devină realitate…

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.