Lăsați capitalul să se acumuleze în fondurile de pensii private !

21 noiembrie 2013 08:31

Zemanta Related Posts ThumbnailCâteva fraze din Scrisoarea de intenție către FMI preluate de presa economică dau frisoane industriei fondurilor de pensii: „Am început să întreprindem o analiză exhaustivă pentru a evalua performanţa pilonului II de pensii (pensiile private obligatorii) şi implicaţiile acestuia pentru sustenabilitatea şi adecvarea sistemului de pensii, precum şi asupra dezvoltării pieţei de capital româneşti. Evaluăm, de asemenea, opţiuni de reducere a poverii fiscale într-un mod neutru pentru buget”. Riscul apariției unor astfel de fraze exista de ceva timp, mai ales în condițiile în care unii dintre membri actuali ai Guvernului lansau, încă înainte de a deține o funcție executivă, întrebări deschise privind dezvoltarea în continuare a fondurilor private de pensii. Se intampla cam acum un an de zile.

Formularea poate duce cu gândul la tot felul de măsuri, sub pretextul inspirației dinspre alte țări, de aceea este oportună reamintirea unor principii pentru care fondurile de pensii private au fost lansate și se dezvolta cu succes. Orice minusuri admise mai jos, în acest articol, sunt inferioare ca impact față de plusurile pe care un astfel de segment îl aduce pe termen lung economiei.

 

De ce trebuie ca fondurile private de pensii să aibă 15-20 miliarde de euro active în 2020 ?

Românii au direcționat circa 3 miliarde euro în fondurile administrate privat, este adevărat că sub efectul unei obligativități legale și nu neapărat a unei conștientizări a acumulării pe termen lung. Argumentul „virezi pentru pensia ta” a funcționat și functionează. Pentru că mai există, ici-colo, nemulțumiri legate de caracterul obligatoriu, să fim sinceri și să admitem: o lipsă a acestei legiferări nu ar fi creat disciplina economisirii, așadar o astfel de politică este necesară in continuare. Daca cineva cu pretenții de clasa medie și trai decent în România s-ar plânge în legatură cu obligativitatea, acela ar trebui întrebat câți bani are economisiți sau investiți în alte instrumente, unde nu exista acea obligativitate. Statisticile arată că o mică parte a populației investește, într-adevăr, din proprie inițiativă.

Proiecțiile industriei fondurilor de pensii private din Romania arătau acum cațiva ani faptul că în 2020 s-ar ajunge la 15-20 miliarde EUR active acumulate.

La ce va fi bună acea masă critică de active financiare?

România nu dispune, încă, de alte modalități de acumulare de capital pe termen lung. Fondurile create – SIF-uri și Fondul Proprietatea au active aproape constante, ca să nu spun în scădere în unele cazuri, așadar nu sunt vehicule de creștere. Peste câțiva ani răspunsul la întrebarea „unde are România peste 15 miliarde de EUR” s-ar putea să fie „în fondurile de pensii private”.

Acea masă critică de active aduce cu sine alte tipuri de investitori: lângă 15-20 miliarde se mai pot adăuga încă pe atât investitori români, investitori străini instituționali, niciunii nu sunt de neglijat. Iar acele zeci de miliarde ar trebui să finanțeze proiecte. Dacă Tarnița-Lapuștești va costa 1-2 miliarde de EUR, ori vreo companie mare petrolieră sau de gaze va dori sa finanțeze exploatarea unor resurse, sau vreun emitent – autoritate publica – va dori să emita obligațiuni pentru a finanța drumuri, autostrăzi sau irigații, capitalul intern acumulat la acel moment va putea sprijini măcar parțial astfel de investiții. Este foarte probabil ca și în 2020 multe din proiectele de investiții despre care vorbim acum să fie de actualitate, a se citi nerealizate.

Ar fi stupid pentru Romania ca în 2020 să nu aibă capital intern acumulat și să vorbim din nou de ceea ce nu ne place acum, adică de dependența de împrumuturi externe.

Extinzând discuția, lângă pensii private s-ar dezvolta, în mod normal, alte modalități de economisire-investire, precum fonduri mutuale, investiții prin bursă și altele, aceasta pentru a nu exista tentația populistă de a spune că pensiile vor fi între puținele surse care vor finanța proiectele de mai sus.

 

Tratarea „miopiei”

Există două laturi ale „miopiei” atunci când vine vorba de economisirea pe termen lung prin fondurile private de pensii:

a) „miopia” individului – atunci când el spune că fondurile de pensii sunt pentru ca niște societăți de administrare să caștige niște bani din randamentul său, iar la final el să aibă o pensie insuficientă. Există calcule care arată că așa cum se prefigurează evoluția contribuțiilor la fondurile de pensii în România, un individ va avea o rată de înlocuire prin pensia privată de circa 20-25% din venitul său. Dar acest lucru se datorează construcției încă de la început, cu o migrare prea lentă și suboptimă acceptată de stat, așadar nu este o vină a conceptului de pensie privată. A se subințelege de aici faptul că generațiile actuale de salariați trebuie să aibă în vedere mai multe opțiuni de acumulare a activelor financiare pe termen lung, pe lângă această pensie privată care rezolvă doar parțial problema veniturilor la pensionare.

b) „miopia” Guvernului – dacă își face calcule legate de cât pierde pe termen scurt din transferul de sume către sistemul privat. Argumentul contabil invocat în câteva rânduri în ultima vreme este că fondurile private investesc peste 2 miliarde de EUR în titluri de stat (peste 70% din activele lor), pentru care statul platește dobânzi de circa 100 – 150 milioane de EUR (estimand dobanzi de 5-7%, de la caz la caz). Iar dacă sistemul ar fi lăsat să urce conform graficului actual, în 2020 bugetul ar plăti, să spunem, 500 milioane de EUR dobânzi aplicate titlurilor de stat de la acel moment, presupunând ca ele vor fi in volum de 10 miliarde EUR.

Ori, cunoaștem bine faptul că nu fondurile de pensii private stau în calea echilibrării bugetare pe termen lung. Dacă ar fi avut mai mulți bani și presupunând că n-ar fi fost migrarea către aceste fonduri private, orice Guvern ar fi cheltuit mai mult și ar fi tatonat în continuare tot deficite de 2-3%, însemnând noi datorii și noi dobanzi. Si la fel de bine, putem intui faptul că dacă n-ar fi acumularea de capital presupusă mai sus, peste 7 sau 10 ani, acel Guvern nu va avea acele miliarde necesare investițiilor, motiv pentru care se va împrumuta, intern sau extern cu cele 10 miliarde necesare, la care se vor aplica tot dobânzile de care vrea sa fuga acum.

Așadar, Executivul ar fi mai bine să caute alte modalități de echilibrare sustenabilă și pe termen lung a bugetului consolidat. Pentru că orice afectare a sistemului de pensii private îl va aduce, datorită inerției politicilor publice, în aceeași situație de dezechilibru peste câțiva ani.

 

De ce argumentul „uite că și alții au făcut la fel” nu stă în picioare

Polonia a întreprins o ajustare a sistemului, iar deși a existat percepția unei posibile naționalizări, lucrurile în final nu au stat astfel. Polonezii au posibilitatea de a opta pentru transferul unei părți din deținere – cea aferentă titlurilor de stat – către sistemul de stat, fiind identificați sub formă de subconturi, deci banii respectivi nu s-au pierdut. Doar există probabilitatea ca ei să fie ineficient valorificați de către stat, căci așa obișnuiește el să facă oriunde. Polonia poate că își permite unele ajustări, după peste 15 ani de funcționare la turație bună a sistemului de pensii private, care a contribuit la dezvoltarea piețelor financiare și la cresterea economică; aceasta chiar dacă măsurile recente nu pot fi înțelese până la capăt, în accepțiunea generală a piețelor. Insa în orice caz, România nu-și poate permite sa se împiedice după câțiva ani și să bulverseze un sistem care ar trebui să producă rezultate peste două decenii, deci comparația cu Polonia este prematură.

Ungaria nu merită menționată în această ecuație în legatură cu politica față de capitalul privat, deci orice sursă de inspirație din aceasta zonă ar fi mai mult decât populistă.

In final, mulți din piața financiară românească așteaptă ca „analiza exhaustivă” a Executivului privind dezvoltarea sistemului de pensii private să aibă concluzii corecte pentru economie. Constrângeri pe termen scurt, mascate sub fraze complicate, sunt inferioare ca importanță față de răul pe care l-ar face peste 10 ani orice masură de afectare a dinamicii acestor fonduri în România. Până la urma, un Guvern care pretinde că are grijă de pensiile generațiilor actuale, trebuie să aibă grijă și de pensiile, iar în sens larg de activele financiare, generațiilor care urmează.

 

Cristian Tudorescu este Managing Partner în cadrul societății de consultanță Explore Asset Management și Secretar al Organizației Profesioniștilor Pieței de Capital 

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.