EDITORIALE, COMENTARII, ANALIZE, Politica cu impact economic, Politica Energetica

Gâlceava schimbărilor climatice: unde-i problema reală (editorial, Sorin Ioniță, contributors.ro)

Pe scurt, ce ştim:

1. Au existat şi în trecut cicluri încălzire-răcire, corelate cu nivelul de CO2, însă niciunul atât de accelerat şi accentuat ca cel de azi. Asta e bine reprezentat în graficul alăturat publicat în numărul curent al The Economist. Sectanţii anti-eco au dreptate să repete că au mai fost cicluri, dar nu asta-i schepsisul, ci specificul celui de acum: dacă voiaţi un desen ca să înţelegeţi, uite un desen.

2. Activitatea umană în epoca industrială a contribuit la unicitatea acestui ultim ciclu. Poate cu decenii în urmă existau dubii asupra influenţei antropice, dar astăzi nu mai sunt; vezi al doilea grafic. Chiar Trump şi-a nuanţat declaraţiile pe tema asta de la o vreme. Au mai fost exagerări sau erori factuale în anumite rapoarte, însă ele au fost respinse/corectate şi n-au alterat linia mare a argumentului.

3. Prognoze catastrofice privind civilizaţia umană au mai existat în trecut, pe diverse domenii (demografie, hrană, epuizarea resurselor naturale de tot felul etc). Aceste prognoze au fost rezultatul unor studii serioase ale unor savanţi cu reputaţie, de la Malthus până la cei contemporani, pe datele disponibile la vremea lor. Până acum, asemenea prognoze s-au infirmat.

4. De regulă eroarea a fost aceea de a proiecta în viitor mega-trenduri sau tehnologii existente, fără a putea întrevedea cum schimbarea socială şi mai ales inovaţia din epoca modernă (o resursă inepuizabilă, the killer application a Homo Sapiens) pune pe piaţă resurse noi, “inventate” practic o dată cu schimbarea tehnologică (de exemplu, nimeni nu socotea petrolul o resursă până la inventarea motorului). Cu alte cuvinte, modelul actual de creştere nu se bazează doar pe un stoc fizic finit de resurse disponibile la un moment dat, cum prezumă majoritatea activiştilor, ci pe capacitatea totală a comunităţii umane de a genera prosperitate prin consum de resurse tot mai eficient, substituţie între ele – plus inovaţie. Această capacitate totală a crescut permanent şi nu dă semne de epuizare.

5. Ca atare, generaţiile de astăzi o duc incomparabil mai bine decât oricare din cele precedente şi, după toţi indicatorii, la fel se va întâmpla şi cu cele imediat următoare, aflate azi la vârsta copilăriei. Lamentaţiile decliniste sunt deocamdată doar o modă intelectuală, dar e drept că au mare audienţă şi o istorie de prestigiu (Spengler etc). Din păcate, modelul de creştere e atât de contra-intuitiv încât nu prea are şanse să prindă în discursul politic sau activismul de masă, adică acei factori care influenţează deciziile liderilor. S-a mai întâmplat în istorie ca un model de creştere să fie anihilat prin decizii politice care nu l-au înţeles, deci au fost sub-optimale. E totuşi greu de crezut ca, în ciuda ciondănelilor şi polarizării politice de azi, democraţiile moderne să intre pe un asemenea curs de acţiune iraţional.

6. Probleme ecologice precum poluarea cu deşeuri sau reducerea biodiversităţii, în general sau concentrată în anumite zone (vezi Europa de Vest), sunt reale şi cer măsuri de remediere, adică politici eco. Însă acestea sunt de altă factură, deci tema trebuie separată de discuţia globală a modelelor climatice, altfel în polemicile publice se sare de la una la alta până nu se mai înţelege nimic.

Ce nu ştim cu precizie, dar putem anticipa plauzibil:

7. Amploarea schimbărilor climatice datorate sporirii emisiilor de CO2 nu se poate calcula cu exactitate, modelele fiind incredibil de complexe, dar ea este sesizabilă. Însă nu vorbim la modul serios şi în perspectivă apropiată (câteva generaţii) de dispariţia planetei sau a vieţii pe pământ, nici măcar a civilizaţiei umane, pe scenariile disponibile astăzi. Catastrofismul radical e apanajul scriitorilor SF şi activiştilor radicali, numai că ei influenţează mare parte din opinia publică. Adaptabilitatea ecosistemelor şi civilizaţiei umane e subestimată, cum am arătat.

8. Pe de altă parte, costurile de adaptare (infrastructură, strămutări, schimbări în structura economiei, în special agricole) pot fi masive şi inegal distribuite pe glob, ceea ce va avea consecinţe politice greu de imaginat. Dacă o crizuliţă economică ce a scăzut temporar PIB-ul Occidentului cu câteva procente, acum zece ani, a produs atâta angoasă, pesimism şi, direct sau indirect, un val de politică a indignării în societăţi absolut aşezate şi prospere – se va comporta omenirea mai bine şi mai calm când va trebui să mutăm în altă parte populaţia Bangladeshului (170 milioane)?

Articolul integral este disponibil contributors.ro.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.