EDITORIALE, COMENTARII, ANALIZE, MACROECONOMIE

Economistii domina conversatiile publice din ultima suta de ani

EconomistsIn urma cu 200 de ani, abia daca exista economia. In zilele noastre, economia este, fara discutie, regina stiintelor sociale. Dezbaterile publice, fie ca se regasesc in presa, fie in stenogramele Congresului american, contin frecvent termenul „economist”.

Justin Wolfers, profesor de economie si politici publice la Universitatea din Michigan, si-a inceput curajoasa si minutioasa cautarea in arhiva uriasa a The New York Times, ce-i drept la sugestia unuia dintre cititorii de pe Twitter, pentru a arata cat de des este utilizat termenul „economist” in presa.

In urma „sapaturilor” sale, Wolfers a descoperit ca, in ultimii ani, in jur de 100 de articole mentionau termenul „economist”. Spre comparatie, mult mai putin articole mentionau termeni precum ‘istoric’ sau ‘psiholog’, in timp ce termenii sociologi, antropologi si demografi erau chiar rareori mentionati.

Insa, nu intotdeauna lucrurile au stat asa. Istoricii, de exemplu, si-au adjudecat cea mai mare „cota de piata” in timpul Marii Depresii in 1930, in fata unui public prea speriat pentru a manifesta un interes mai mare fata de economisti.

 

Un vechi cantec al lui Bob Dylan spune, insa, „nu exista succes ca esecul”, cuvinte ce au reprezentat o adevarata lectie in profesia de economist. Fiecare calamitate economica de la Marea Depresie – stagflatia din anii ’70, dubla recesiune profunda de la sfarsitul anilor ’70 si inceputul anilor ’80, declinul bursei din 1991- toate aceste evenimente au inceput sa dea tot mai mare importanta acestei profesii.

Boom-ul prelungit din perioada mandatului presedintelui Bill Clinton, care a scazut somajul pana la 3,8% a fost o veste buna pentru aproape toti americanii, cu exceptia economistilor, care si-au pierdut, atunci, din popularitate. Ultima criza financiara, insa, a reglat situatia.

Astazi, profesia de economist este atat de omniprezenta incat, cine conduce o agentie guvernamentala, un think tank, un trust media sau o mare corporatie si nu detine „propriul” economist, in sensul sa figureze pe statul de plata, reprezinta cu adevarat o exceptie.

De-a lungul ultimilor 50 de ani, paginile The NY Times au reflectat o crestere fascinanta a interesului fata de stiintele sociale in general si mentiuni in crestere ai termenilor de  istorici, psihologi si, intr-o masura mai mica, sociologi. Pe masura ce stiintele sociale au sporit in importanta, unele surse cu autoritate au pierdut din cota de piata.

Preotii, de exemplu, erau candva mai prezenti in paginile NYT decat oricare alta celebritate din lumea stiintelor sociale. In prezent, se face referire la acestia in presa nu atat de frecvent precum in cazul economistilor sau istoricilor si aproximativ la egalitate cu psihologii.

In stenogramele Congresului SUA, privind proceduri si activitati ale institutiei, economistii sunt cel mai adesea citati, urmati de istorici, psihologi, sociologi, antropologi si demografi.

Este clar ca acest clasament reflecta ceva mai mult decat un anumit gust al editorilor de presa fata de economisti. Documente similare ale Congresului, realizate de-a lungul ultimilor 25 de ani, arata ca termenul „economist” a fost cel mai mentionat, urmat de termenii „istorici” si „psihologi”.

Cel mai frapant aspect este acela ca termenul „sociologi” apare cel mai putin, relevanta acestora in fata factorilor de decizie fiind minima, chiar daca majoritatea dezbaterilor publice se concentreaza pe multe dintre cele mai presante probleme ale noastre, ale cetatenilor de rand: familia, criminalitatea, educatia, imbatranirea, religia, comunitatea, inegalitatea sau saracia.

Desigur, slaba prezenta a sociologilor in dezbaterile publice – al caror avantaj comparativ fata de alte profesii este de a oferi explicatii structurale -, ar putea indica faptul ca domeniul lor nu are echivalent la paginile de afaceri din ziare, ca Presedintele nu primeste sfaturi de la un Consiliu alcatuit din consilieri sociologi (ca paralela – dupa cum exista The Council of Economic Advisers – nota EconomicZoom) sau ca exista o cerere redusa pe Wall Street fata de institutiile sociologice.

Teme precum infractionalitatea, familia si credinta sunt „hrana” pentru toate cotidienele zi de zi; o parte a agentiilor federale sunt responsabile pentru rezolvarea problemelor precum locuintele, educatia, munca si serviciile umane; iar Silicon Valley „inghite” cu interes toate predictiile sociologilor care studiaza retelele sociale.

Mult mai graitor, asa cum Orlando Patterson, profesor de sociologie la Harvard a afirmat recent, este faptul ca sociologia are un impact limitat chiar si pe probleme centrale ale acestei discipline. Cel mai izbitor exemplu, pe care l-a oferit el a fost acela ca niciun sociolog nu a fost consultat in deliberarea privind initiativa presedintelui Obama, intitulata „Pazitorul fratelui meu”, privind combaterea problemelor spinoase ale tinerilor de culoare, ci au fost solicitate parerile economistilor.

Frecventa termenului „economist” ar putea indica cum stau lucrurile in legatura cu forta cererii si ofertei pentru a intelege popularitatea in crestere a acestora.

Dar, nu este deloc vorba de numarul mare al celor ce au aceasta profesie, care se situeaza sub cel al psihologilor, dupa sum arata datele Census Bureau (divizia Recensamant a Sistemului Federal de Statistica – nota EconomicZoom): in timp ce 1,5 milioane de americani au specializari in economie, persoanele cu specializare in psihologie totalizeaza 3,4 milioane, istoricii 1,6 milioane, iar sociologii 1,3 milioane.

Concluzia lui Wolfers este aceea ca, daca succesul relativ al economistilor nu este legat de oferta, adica despre numarul acestora, atunci trebuie sa fie vorba despre cerere, ceea ce inseamna ca popularitatea economistilor reflecta, pur si simplu, gusturile pretentioase ale publicului pe aceasta piata a ideilor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.