EDITORIALE, COMENTARII, ANALIZE, MACROECONOMIE, Servicii & Comert & Logistica, Telecom & IT-C & Online, Comertul Exterior & Acorduri Liber Schimb

e-COMMERCE la 25 de ani de la debut – Comerțul electronic ne-a promis marea cu sarea. Suntem mulțumiți de achiziția noastră?

– Au trecut 25 de ani de la prima tranzacție online, dar încă luptăm pentru echilibrul dintre comoditate și securitate –

„De ce ar vrea cineva să cumpere ceva online?”

Aceasta a fost întrebarea pe care Guy Haskin Fernald, la acea vreme un student universitar la informatică la Swarthmore, își amintește că a auzit-o când a început să lucreze la unul dintre primele site-uri web de comerț electronic din lume, NetMarket, în 1994. Sună ridicol astăzi, dar atunci doar academicienii și tocilarii foloseau internetul; restul dintre noi nu – și ne făceam cumpărăturile la mall, debutează o analiză a dr. Louis Hyman și Kwelinei Thompson pentru The New York Times.

Întrebării lui Fernald i s-a răspuns duminică în urmă cu 25 de ani, după ce a ajutat la lansarea NetMarket și a ceea ce este considerată în mare parte ca fiind prima tranzacție electronică sigură din lume.

De ce acea tranzacție a avut loc în acel moment – nu înainte sau după – este la fel de mult atât despre progresul tehnologic, cât și despre politica și afacerile de la începutul anilor 1990. Dacă prima tranzacție a reprezentat o nouă lume a comerțului, aceasta a fost totodată restricționată de obtuzitatea specifică anilor 1994.

Mijlocul anilor ’90 a fost o perioadă înflăcărată. Internetul, cu toată promisiunea sa, abia apăruse, dar a evoluat rapid. Fundația Națională de Știință a creat NSFnet, coloana vertebrală a rețelelor care alcătuiesc internetul, în 1985. Numărul de gazde conectate la rețea a explodat de la 2.000 în acel an la două milioane în mai puțin de un deceniu mai târziu.

Progresul tehnologic s-a angrenat în revoluția politică. Războiul Rece se încheiase cu câțiva ani mai devreme. Occidentul câștigase pentru că piețele libere și societățile libere păreau să se consolideze reciproc. Comerțul electronic a exprimat acel optimism nou al libertăților civile și al creșterii economice.

Pe măsură ce Statele Unite au revenit din recesiunea din 1991, guvernul Statelor Unite, cu un președinte democrat și democrații controlând Congresul, a încercat să încurajeze creșterea în timp ce echilibra bugetul și îmbrățișa comerțul liber pe tot globul. Factorii de decizie politică au respins taxele de acces, răspunderea limitată a platformei și, în mod crucial, au legalizat sistemul public de criptare. Administrația Clinton, care a fost la început oscilantă, a luat în cele din urmă decizii foarte chibzuite pentru liberalizarea și apărarea internetului comercial.

Primul vânzător de e-commerce prin portalul NetMarket a fost un mic magazin de CD-uri din New Hampshire, cu numele Noteworthy. Primul cumpărător a fost un alt student de la Swarthmore, Phil Brandenberger, care s-a conectat pe site-ul NetMarket pentru a cumpăra un CD cu Sting. El a plătit cu un card de credit, un proces banal astăzi, dar în 1994 a fost atât de futurist încât a justificat apariția unui articol în The New York Times.

Pentru ca ceilalți dintre noi să avem încredere în site-urile de comerț electronic a durat ceva vreme.

Avocații timpurii ai comerțului electronic au subliniat gratuitatea comerțului liber. Fundația infrastructurii comerciale online era, în mare parte, gratuită.

Multe tehnologii cheie și-au avut rădăcinile în mediul academic și în contracultura cyber: sisteme de operare open-source cum ar fi Unix, software-uri pentru servere precum Apache, protocoale de securitate precum Secure Sockets Layer (SSL) și limbaje de programare precum Java au făcut posibile multe aspecte ale magazinului online. Fundația de bază a internetului, protocolul de rețea cu pachete numit TCP/IP, existase de două decenii, dar a fost nevoie de aceste tehnologii noi, care au fost construite după, pentru a crea aplicații precum browserele.

Pentru ca și comerțul electronic să reușească trebuia să depășească o contradicție încorporată în TCP/IP: Dacă pachetele de informații care se deplasează pe internet ar fi „deschise”, transparente, cum s-ar putea transfera informații financiare în siguranță? Răspunsul a fost criptarea cu cheie publică/sistemul public de criptare, care, în acel moment, trecea de la statutul de armă în Războiul Rece strict reglementată către sfera publică.

Accesul timpuriu la criptarea puternică a venit din partea activiștilor care au creat modalități pentru ca activiștii pentru drepturile civile să-și securizeze comunicarea față de guvernele represive.

Tehnologia, cunoscută sub numele de Pretty Good Privacy, nu a fost ușor de utilizat. Când Netscape (primul browser de Internet larg răspândit – nota EconomicZoom) a lansat o formă de criptare cu cheie publică, Secure Sockets Layer (SSL), în browserul său în 1995, procesul a fost ușor și ascuns. Internetul deschis putea fi securizat, permițând transferul cu ușurință al numerelor cărților de credit, precum și al altor informații sensibile.

Comerțul electronic ne-a ajutat să ne păstrăm ascunși față de guverne prin criptare, dar ne-a împins să fim vizibili și pentru companii în timp ce cumpărăm.

Cookie-ul web, imaginat de Lou Montulli de la Netscape, a creat un identificator unic de fiecare dată când un browser este conectat la un site web. Cookie-ul ne-a permis să avem coșuri de cumpărături online, dar a creat și cadrul pentru a fi urmăriți pe Internet. Comerțul electronic a legitimat astfel criptarea într-un mod căruia nici guvernele nu i-au putut rezista, dar au încurajat și urmărirea consumatorilor într-un mod în care nici noi nu puteam să o facem.

Infrastructura de afaceri de la începutul anilor ’90 a făcut posibil comerțul electronic în moduri care depășesc criptarea. La începutul anilor ’90 a fost, de asemenea, momentul în care securizarea cărților de credit a luat avânt cu adevărat. În 1990, doar 1% din datoria americană aferentă cardurilor de credit fusese securitizată (portofolii de credite „împachetate” de bănci și revândute prin piața de capital / bursă – Nota EconomicZoom). Până în 1997, deja 51% erau securitizate. Plățile electronice, posibile prin intermediul cărților de credit, erau mai ușor de făcut ca niciodată.

Dacă cardurile de credit au permis plata la casă, atunci gestionarea lanțului de aprovizionare a făcut posibilă livrarea. În anii ’70, Walmart a pătruns pe piață prin inventarierea computerizată și managementul logistic, iar apoi în anii ’80 alte corporații, încercând să țină pasul, au început să-și gestioneze lanțurile de aprovizionare. Având comerțul electronic încă în stadiu incipient, analiștii din domeniul afacerilor lucrau deja temeinic la modul de utilizare a datelor pentru a-și optimiza lanțurile de aprovizionare devenite globale.

Acordul de la Marrakech din 1994, care a instituit Organizația Mondială a Comerțului (OMC / WTO) formată din 123 de națiuni în 1995, a făcut aceste fluxuri mai ușoare ca niciodată. Această interconectare economică crescută, lipsa războaielor majore și stabilitatea politică relativă de la mijlocul anilor ’90 – destul de neobișnuită în istoria omenirii -, au constituit mixul geopolitic potrivit pentru a permite reunirea inovațiilor tehnice din spatele comerțului electronic. Comerțul electronic părea să meargă mână în mână cu triumful democrației occidentale și al capitalismului logistic.

Astăzi, bineînțeles, știm că nu există un astfel de determinism pentru Internet sau comerțul electronic. Există, totuși, o problemă de substrat similară cu cea din 1994: LIPSA DE ÎNCREDERE.

Confidențialitatea datelor consumatorilor și securitatea tranzacțională rămân provocări pentru comerțul electronic la nivel mondial și nu este clar dacă toate acestea se vor termina bine. Aici, în Statele Unite, continuăm să încercăm să găsim soluții pentru a echilibra confidențialitatea și comerțul, păstrând atât libertățile civile, cât și liberul schimb. Vechile lupte ale capitalismului și ale societății continuă sub o nouă înfățișare.

Dacă suntem un pic mai puțin orbiți de deficiențele comerțului electronic decât am fost în 1994, rămânem, de asemenea, relativ optimiști, cel puțin în cazul în care creșterea cheltuielilor noastre online ne reflectă convingerile.

Dacă începuturile comerțului electronic depindeau de încredere, atunci viitorul comerțului electronic depinde mai puțin de tehnologia următoare și mai mult de modul în care alegem să proiectăm și să implementăm această tehnologie într-o manieră demnă de încredere, așa cum am făcut-o în 1994.

Louis Hyman este profesor de istorie și director al Institutului de Studii la Locul de Muncă de la Universitatea Cornell, unde Kwelina Thompson este studentă. Sunt coautori ai „Istoriei comerțului electronic”, un studiu de cercetare realizat de Cornell și PayPal, din care este adaptat acest eseu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.